Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, pe timpul unor acțiuni, cantitatea de peste 28.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 250.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din Romania.
Vineri, 11 decembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, jud. Satu Mare, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 22.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, D.N. 19 (Sâmbra Oilor) pe raza jud. Satu Mare, un autoturism marca Mercedes, cu număr de înmatriculare specific Cehiei.Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de către poliţiştii de frontieră continuându-şi deplasarea în mare viteză, fapt pentru care lucrătorii noştri au procedat la urmărirea maşinii, fiind oprit după câteva sute de metri. La volanul autoturismului, marca Mercedes Benz, a fost identificat cetățeanul ucrainean. B. Andrii, de 27 de ani. La controlul efectuat asupra maşinii nu au fost descoperite bunuri, însă la aproximativ 300 de metri de locul unde a fost oprit autoturismul, într-o parcare, au fost găsite abandonate 4 colete învelite în folie de culoare neagră, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii cetățeanului ucrainean împreună cu autoturismul, dar și coletele descoperite, la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, în urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că este vorba de 3.000 pachete țigări, marca Jin Ling, în valoare de peste 27.000 lei. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
Tot în data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, s-a prezentat în PTF Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, numitul T. Pantelei, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 23 ani, conducând un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Bulgaria. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă, într-un locaș special amenajat, prin dublarea podelei autoturismului, cantitatea de 3270 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de aproximativ 4.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
*De asemenea, pe timpul unei misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți, jud. Suceava, au descoperit în apropierea frontierei de stat, un autoturism de teren abandonat, în care au fost descoperite mai multe colete cu țigări, de proveniență ucraineană. S-a luat măsura conducerii autoturismului încărcat cu țigări la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 21.900 pachete țigări, în valoare de 219.000 lei. Totodată, autoturismul, marca Grand Cherokee, în valoare de 6.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea cercetărilor. În continuare, se fac verificări în vederea depistării persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.
Apa– baile cu abur sunt ideale pentru plamanii tai, iar pentru a elibera caile respiratorii se recomanda gargara cu sare. Gargara cu sare este deasemenea recomandata pentru durerea in gat (1/2 lingurita sare dizolvata intr-o cana de apa calduta).
Aromoterapia– o metoda eficienta si totodata placuta pentru a trata bronsita. Intr-un recipient special pentru aromoterapie se picura ulei esential de eucalipt si rozmarin. Aceasta terapie nu doar face minuni pentru caile respiratorii, dar si parfumeaza casa. Se mai pot utiliza si uleiuri esentiale de lavanda, pin, musetel si portocala.
Branza de vaci– cataplasmele cu branza de vaci se recomanda atat pentru a trata bronsita cat si tusea. Intr-un prosop de bucatarie se pune branza de vaci scursa bine de zer, se aseaza prosopul pe piept si se lasa sa 1-2 ore. Datorita efectului dezinflamator, aceasta ajuta la fluidizare flecmei si usureaza expectoratia.
Cartofi– datorita proprietatii decongestionante, cataplasmele cu cartofi sunt eficiente in caz de bronsita. Se fieb cativa cartofi, se zdrobesc bine si se aseaza pe un prosop de bucatarie curat. Se aplica cataplasma pe piept si se lasa 1-2 ore.
Ceaiuri– se recomanda ceaiuri cu proprietati expectorante. Consumati cu incredere (cate 3-4 cani pe zi, cu inghitituri mici) ceaiul de tei, levantica, eucalipt, nalba-mare, lumanarica, cimbrisor, ciubotica cucului, trifoi rosu etc.
Ceapa– se curata si se taie o ceapa in patru. Peste aceasta se pune miere de albine si se lasa peste noapte intr-un loc intunecos. Se consuma cate o lingurita de 3-4 ori pe zi.
Ghimbir– se prepara un decot dintr-o radacina de ghimbir rasa si 500 ml apa. Cu acest decot se face gargara ori de cate ori simtiti nevoia sa tusiti.
Hrean– se lasa la macerat peste noapte 20 gr radacina rasa de hrean cu 1 litru de apa. Dimineata, se strecoara si se consuma sub forma de ceai pe parcursul zilei.
Lamaie– in cazul in care ati fost diacnosticat cu bronsita, un tratament naturist la indemana este lamaia. Aceasta poate fi consumata ca atare sau stoarsa intr-o cana cu apa sau ceai.
(Sursa text: http://www.tratamente-naturiste.eu/; Sursa foto: http://www.bistrita24.ro )
Municipiul Baia Mare, în calitate de beneficiar, a finalizat proiectul cu titul "Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzii Electrolizei din Municipiul Baia Mare", proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”. Valoarea totală a proiectului este de 10.893.757,30 RON, din care asistenţă financiară nerambursabilă solicitată 7.875.466,92 RON şi contribuţia proprie a beneficiarului 963.226,66 RON. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Organism Intermediar - Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Infrastructura de transport reprezintă un factor determinant al creşterii economice, care nu intră direct sub incidenţa acestei strategii, dar care trebuie privit în strânsă corelaţie cu procesul de dezvoltare competitivă. Investiţiile în infrastructura de transport, în vederea îmbunătăţirii accesibilităţii şi a condiţiilor de viaţă, influenţează creşterea economică.
Obiectivul general al acestui proiect a fost creşterea accesibilităţii cartierului Oraşul Vechi prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură publică, cu impact asupra dezvoltării de ansamblu a cartierului Oraşul Vechi şi, implicit, a municipiului Baia Mare şi a zonei înconjurătoare.
Obiective specifice atinse în cadrul proiectului: modernizarea părţii carosabile a străzii Electrolizei, în concordanţă cu traficul existent şi prognozat, fluidizarea traficului rutier prin amenajarea parcărilor şi a stăţiilor de autobuz în afara părţii carosabile şi promovarea transportului nepoluant prin amenajarea pistei pentru ciclişti şi amenajarea trotuarelor pietonale.
Prin implementarea proiectului, s-a modernizat spaţiul public urban (carosabil, trotuare, pistă ciclişti, parcări, staţii autobus) şi s-au reabilitat reţelele de apă şi canalizare existente. Astfel, s-a realizat îmbunătăţirea accesibilitatea generale în cartier, micşorarea timpilor de tranzitare, creşterea potenţialului economic al zonei, creşterea atractivităţii zonei, atragerea atenţiei potenţialilor investitori, reducerea gradului de poluare.
Datorită proximităţii centrului istoric cu zona industrială, respectiv cu strada Electrolizei, prin modernizarea acestei străzi, proiectul contribuie la reducerea poluării factorilor de mediu din centrul istoric al oraşului, prin diminuarea emisiilor poluante rezultate din transport şi prin limitarea cantităţii de praf ridicată în atmosferă. Str. Electrolizei, dinspre est prin str. Horea/Luminişului, face legătura cu centrul istoric al oraşului. In centrul istoric circulaţia rutieră este diminuată. Astfel, considerăm că proiectul de modernizare a străzii Electrolizei a fost necesar şi oportun deoarece infrastructura de transport şi infrastructura de mediu sunt importante şi vin în sprijinul dezvoltării turismului.
Prin proiect, s-au aplicat măsuri pentru reducerea efectelor negative asupra mediului înconjurător, astfel: prin execuţia lucrărilor de modernizare a străzii, prin realizarea pantelor transversale corespunzătoare şi prin reabilitarea gurilor de scurgere, s-a asigurat scurgerea apelor pluviale către borduri şi către gurile de scurgere, evitându-se astfel efectele defavorabile ale apelor asupra străzii şi asupra vegetaţiei din zona străzii.
În perioada de implementare a proiectului, Municipiul Baia Mare a luat măsuri de informare a beneficiarilor şi a tuturor celor interesaţi, folosind instrumentele specifice de comunicare pentru faze diferite de implementare, cum ar fi mijloacele de informare în masă pentru transmiterea de informaţii, anunţuri, comunicate de presă, organizare unor conferinţe de presă şi întâlniri de lucru pentru mediatizarea stadiului de progres al proiectului şi, de asemenea, s-a creat un website al proiectului
http://www.dezvoltareurbana.baiamare.ro/electrolizei/
În perioada 3-4 decembrie 2015 a avut loc la Cluj Conferinţa Finală REGIO Transilvania de Nord, organizată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, manifestare dedicată închiderii Programului Operaţional Regional 2007-2013. Beneficiarii acestui program au prezentat proiectele finalizate şi proiectele aflate în implementare. S-a discutat, de asemenea, despre ceea va însemna noul program regional 2014-2020. La conferinţă au fost premiate cele mai reuşite proiecte finanţate prin REGIO. În urmă cu câteva săptămâni a fost lansat un concurs pe facebook, „Cel mai REGIO proiect”, în competiţie intrând câteva zeci de proiecte, numărul persoanelor care s-au implicat fiind de peste 3600. Rezultatele de pe reţeaua de sociale au fost coroborate cu notele acordate de un juriu format din experţi, în urma deliberării fiind acordate 19 trofee celor mai reuşite proiecte. Consiliul Judeţean Maramureş a înscris, conform regulamentului, trei proiecte în acest concurs, proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” obţinând premiul I. Marele premiu a fost câştigat de Primăria Bistriţa, aprecieri importante obţinând Primăria Oradea, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Cluj-Napoca, Primăria Carei şi Consiliul Judeţean Sălaj. Toţi cei care au fost premiaţi au evidenţiat importanţa muncii în echipă în reuşita unor proiecte de anvergură. Celelalte două proiecte ale Consiliului Judeţean Maramureş intrate în concurs, Reabilitare Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi Natură, tradiţie, aventură – promovarea turismului în Defileul Lăpuşului au obţinut menţiuni speciale.
La fel ca și anul trecut, Moș Crăciun și-a anunțat sosirea la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde aproximativ 300 de copii ai angajaților unității spitalicești l-au așteptat cu emoție și speranță. Vineri, 11 decembrie 2015, de la ora 13.00, Moșul a început coborârea pe frânghie, de pe acoperișul spitalului, pentru a ajunge la copiii nerăbdători să îl vadă, să își primească cadourile și să se pozele alături de el. Dacă și în urmă cu un an a folosit același procedeu de a ajunge în mijlocul celor mici, probabil și datorită vârstei înaintate, anul acesta Moșului i s-a făcut rău după ce a atins solul. A fost nevoie de intervenția unei echipe de urgență care l-a așezat pe Moș Crăciun pe o targă și i-a dat primul ajutor pentru a-și reveni.
De la strigătele ”Moșule, vino mai repede!”, ”Moșule, te iubim!”, ”Moșule, ai grijă!”, în glasurile copiilor s-a simțit îngrijorarea când Moșul s-a întins la pământ. ”Moșule ești bine?”, Moșule, ți-e rău?”, ”Moș Crăciun, ne vei mai da cadouri?”, au întrebat, cu spaimă, cei mici.
Din fericire, Moșul a fost repus pe picioare extrem de repede sub atenta supraveghere a doctorului Claudia Câmpan, care a coordonat echipa UPU ce a intervenit în operația de prim-ajutor. Imediat ce și-a revenit, Moș Crăciun și-a făcut temeinic datoria. Niciun copil nu a plecat fără a-și primi cadoul, iar alături de cei mai curajoși dintre cei mici, Moșul a făcut poze.
Pentru a aduce un plus de inovație față de anul trecut, momentul ajungerii Moșului la sol a fost gândit în cele mai mici detalii. Din dorința de a nu îi panica însă pe cei mici, Moș Crăciun a avut nevoie doar de câteva îngrijiri fiindcă, în coborâre, s-a lovit puțin. Astfel, Moșul a fost repus pe picioare de medicii și asistenții pricepuți ai spitalului, iar împărțirea cadourilor a decurs așa cum și-au dorit cu toții, într-o atmosferă plină de veselie și zâmbete, în sunetul plăcut al colindelor care au răsunat în întreg holul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Gom, câinele de urmă al Poliţiei Bihor, care, în luna iunie, a salvat o fetiţă de 2 ani dispărută din grădina bunicilor din comuna Sârbi, a murit. În vârstă de 9 ani, Gom s-a îmbolnăvit săptămâna trecută, iar medicii veterinari nu au reuşit să-l salveze. "Aşteptăm rezultatul necropsiei. Deocamdată nu ştim ce i-a provocat decesul", a declarat, ziarului eBIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu. Frumosul ciobănesc german a ajuns la Oradea în 2006 trimis de la Centrul chinologic al Poliţiei române "Aurel Greblea" din Sibiu, unde a fost antrenat pentru a lua urma umană. Citeşte tot articolul AICI
Duminică, 6 decembrie, cel mai în etate maramureșean, Mihai Ivanciuc, din satul Cornești (comuna Călinești), împlinește 106 ani. Cu această ocazie, prefectul Maramureșului, ing. Anton Rohian, îi transmite un călduros „La mulți ani!” și multă sănătate. Ing. Anton Rohian îl asigură pe cel mai în etate maramureșean de respectul și aprecierea sa, căci el este un exemplu de urmat pentru generațiile mai tinere, trăind de mai bine de un secol în onestitate și credință.
Pentru prima oară, în acest an, la Crăciun în Maramureş, vor participa şi colindători din afara judeţului. Grupuri de colindători din Republica Moldova, Ucraina şi din judeţele Iaşi, Brăila, Alba şi Bistriţa vor veni în Maramureş pentru a participa la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Cum e datina străbună” de la Sighetu Marmaţiei, prilej cu care vor veni să colinde la Consiliul Judeţean Maramureş, dar şi la evenimentul care se va desfăşura în 19 decembrie la Muzeul Satului din Baia Mare. Palatul Copiilor din Sighetu Marmaţiei organizează în perioada 12-18 decembrie a şaptea ediţie a acestui festival, eveniment aflat pe lista proiectelor culturale care au beneficiat de finanţare nerambursabilă de la Consiliul Judeţean Maramureş. Potrivit informaţiilor oferite de directorul Clubului Copiilor, prof. Ioan Munteanu, în 12 decembrie la Sala Radio din Sighetu Marmaţiei se va desfăşura simpozionul „Vis de iarnă în satul maramureşean” (coordonator Oana Ţânţaş), iar în 15 decembrie, copiii de la Grădiniţa nr. 9 şi de la Şcoala Generală nr. 2 vor realiza un atelier de creaţie hand made pentru obiecte de crăciun (coordonatori Oana Ţânţaş şi Niţa Vlad). În 17 decembrie va avea loc deschiderea expoziţiei de pictură şi desen „Datini şi obiceiuri” pentru care s-au primit deja lucrări din 36 de judeţe. În 18 decembrie vor avea loc parada participanţilor şi spectacolul folcloric la Centrul Cultural din Sighetu Marmaţiei, la care vor lua parte peste 700 de copii. O parte dintre copiii veniţi la festival vor participa şi la evenimentele organizate sub genericul Crăciun în Maramureş, pentru că, în 17 decembrie, vor veni cu colinda la Consiliul Judeţean Maramureş, iar în 19 decembrie vor participa – la Muzeul Satului din Baia Mare – la reconstituirea unei zile din viaţa satului maramureşean arhaic.
În perioada 5-6 decembrie 2015, la Băile Herculane s-a desfăşurat GALA CAMPIONILOR a CAMPIONATULUI NAŢIONAL DE KARTING ŞCOLAR. La acest campionat au participat 221 elevi şi 43 de echipaje. Municipiul Baia Mare a fost prezent, in campionat, cu o echipa a PALATULUI COPIILOR BAIA MARE care a urcat pe treapta a treia a podiumului. Piloţii echipei au fost premiaţi cu un premiu de loc 1, trei premii de locul 2, doua premii aferente locului 3 şi sapte menţiuni. Pilotul Olar Mircea -elev la Colegiul Naţional „Geroge Şincai” (clasa a XI-a, diriginte Ghita Ioan) este campionul naţional a categoriei Mobra Juniori şi vicecampion la categoria Cadet Sport. Celelalte doua locuri 2 au revenit sportivilor Birle Daniel la categoria KZ125 şi Kulscar Laszlo la categoria Mobra Open. Locurile 3 au revenit pilotilor Kulcsar Tamas la categoria Mobra Seniori si Olar Mircea la categoria Mobra Open. Menţiuni: Perşe Sergiu (elev la Scoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, clasa a IV-a invăţător Motica Cornel) la categoriile Pufo şi Mobra Junior; Olar Adrian Ilie la categoriile Mobra Seniori şi Cadet Sport, Pintea Mihai la categoria KZ125, Botos Alexandru la categoria KZ125 si Nastai Raul la categoria Mobra open. Echipa a fost coordonata de prof. Olar Mircea de la Palatul Copiilor Baia Mare.
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit un utilaj marca New Holland care figurează ca fiind furat din Germania în anul 2009, pe care un cetăţean român intenţiona să îl introducă în România.
Joi, 03 decembrie 2015, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Ion M., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. Acesta conducea un ansamblu de vehicule format din autotractor DAF şi semiremorca Schmitz, ambele înmatriculate în judeţul Suceava. În semiremorcă suceveanul transporta un utilaj marca New Holland model W130. La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat, pe lângă cartea de identitate, şi certificatele de înmatriculare ale vehiculelor, precum şi documentele de însoţire a mărfii. În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au constatat că pentru utilajul New Holland era emisă o alertă de furt, de către autorităţile din Germania din octombrie 2009. Utilajul, în valoare de aproximativ 16.750 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.