117644340 610755423178055 7549589671629819722 N Copy 1200x800

 

 

Duminică 9 august 2020 la Miercurea Ciuc s-a desfășurat tradiționala competiție de cros pe șosea SUPERMARATONUL SECUIESC, concurs ce a ajuns în acest an la ediția cu numărul 19. Întrecerea constă în alergarea distanței de 42 de kilometri dintre localitățile Miercurea Ciuc și Tușnad (și retur), individual sau în echipe de câte 4 sportivi (fiecare parcurgând succesiv câte un sfert din distanță).

 

La start se prezintă an de an foarte mulți competitori, atrași în primul rând de premiile în bani puse la bătaie cu generozitate de autoritățile locale și de sponsorii competiției, dar și de o întrecere foarte frumoasă și bine organizată. În acest an peste 200 de sportivi au ținut să ia startul în această competiție, un numar dublu față de numărul de competitori la care s-au asteptat organizatorii. S-a vazut foamea de competitii a sportivilor dupa o lungă perioadă de inactivitate, pauză creată de binecunoscutele probleme din ultima vreme. Un mic impediment în desfășurarea în bune condiții a acestei competiții a fost vântul care a bătut cu putere mai ales pentru sportivii care au alergat pe schimburile 3 și 4, dar per total competiția a fost o reusită, felicitări organizatorilor.

 

117411356 1683050195202157 1804245694978602082 n copy 1200x800
Orientaristii băimăreni de la Știința Electro Sistem Baia Mare sunt obișnuiți să performeze în orice condiții climaterice, așa că s-au prezentat cu mult curaj la startul competiției cu 4 ștafete , toți componenții fiind foarte tineri, între 15 și 22 de ani, mai puțin antrenorul clubului, care a făcut și el parte dintr-o ștafetă. În aceste condiții rezultatele obținute de ei au fost foarte bune, urcând pe podiumul de premiere cu trei ștafete, insa trebuie remarcată performanța foarte bună a ștafetei elită masculin cara a fost intrecută doar de puternica ștafetă de la CSM Bacau, in condițiile în care la start s-au prezentat 32 de ștafete.

 


Rezultatele obținute sunt:

 


Clasament general:


Masculin: Locul II: Ștafeta compusă din Biro Alexandru, Vădean Cătălin, Sebestyen Istvan, al patrulea membru fiind Gorgan Claudiu de la CSU Craiova.


Locul 9: Peleș Vlad, Hreniuc David, Mate Sergiu, in componență cu Crainic Andrei de la CSM Cluj Napoca.
Feminin: Locul III: Deac Anca, Roman Alexandra, Sabou Codruța, împreună cu Gabor Maria-Armata Miercurea Ciuc.


Clasament categ. Juniori:
Feminin: Locul I: Creciun Alexandra, Manu Andreea, Peleș Ștefania, Vardai Antonia.

 

117445204 2807962769434717 8407830529639793118 n copy 1200x800
Rezultatele obținute sunt cu atât mai meritorii dacă ținem cont de faptul că, în cele trei zile de dinaintea competiției, sportivii au luat startul în trei probe ale Campionatului Național de Orientare cu Mountain Bike, unde componenții clubului baimarean au reușit obtinerea a 37 de medalii nationale.

 



Următoarea competiție majoră de Orientare în Alergare la care va participa CS Știința Electro Sistem Baia Mare va fi Campionatul Național în probele individuale și de ștafetă de la Roman, competiții ce se vor desfășura la începutul lunii septembrie.

 


CS ȘTIINȚA ELECTRO SISTEM BAIA MARE

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz