IMG 20201202 WA0005 Copy 1200x700

 

 

 

 

În săptămâna 24.11.2020 – 01.12.2020, poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului-Direcția Poliția Locală au derulat mai multe acțiuni la nivelul municipiului Baia Mare. 

 

 

În acest sens, au fost desfășurate 508 controale la platformele de colectare a deşeurilor menajere, iar 552 de coșuri stradale au fost monitorizate. Polițiștii locali au efectuat și controale la containerele metalice de 4 mc / 16 mc. 

 

 

În același interval de timp, angajații Biroului Protecția Mediului au identificat 69 de depozite necontrolate, abandonate, pe domeniul public. Totodată, 46 de verificări au fost realizate locurile de joacă şi parcuri pentru identificarea unor eventuale nereguli. 

 

 

Alte activități ale polițiștilor locali au vizat monitorizarea video a următoarelor locații: Miron Costin (Nucului), Complex Ferneziu, Mărășești intersecție cu Bulevardul Republicii, Păltinișului intersecție cu strada Pășunii, Transilvaniei zona Garaje, Bulevardul Traian nr. 25, strada Dimitrie Cantemir –OPC, Gării capăt și Clinica Someșan.

 

Prima amendă aplicată

 

 IMG 20201202 WA0005 copy 1200x800

 

 

Un bărbat, cu domiciliul pe raza localității Tămaia a fost surprins de camera de supraveghere amplasată pe strada Gării, din municipiul Baia Mare, în timp ce descărca deșeuri dintr-o autoutilitară marca Ford. Ulterior, acesta a fost indentificat pe baza numărului de înmatriculare al autovehiculului. Pentru acțiunea sa, bărbatul a primit acasă procesul verbal de constatare însoțit de sancțiunea contravențională în sumă de 500 de lei. Incidentul s-a petrecut weekend-ul trecut. 

 

 

Facem precizarea că este prima amendă aplicată în acest mod. Până acum, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de prevenție și au aplicat doar avertismente. 

 

 

Pe această cale, angajații Biroului Protecţia Mediului din cadrul Direcției Poliția Locală atrag atenţia pesoanelor fizice și juridice, care depozitează deşeuri menajere şi nu numai, în alte locuri decât cele amenajate, că pot fi identificate cu uşurinţă datorită camerelor de supraveghere. Cei care nu respectă regulile riscă să fie sancţionați contravenţional cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei-persoane fizice şi de la 1.000 de lei la 2.500 de lei-persoane juridice. (Sursa foto: Primaria Municipiului Baia Mare)

 

 

 

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz