1606721868243 Migrantism S4 01 Copy 1200x800

 

 

 

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut cinci cetățeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care nu-și justificau prezența în zona de frontieră. Aceştia au fost îndrumaţi către Centrul Regional de Cazare şi Solicitanţi de Azil Maramureş.

 

 

Ieri, 29 noiembrie a.c., lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, împreuna cu colegii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Petea, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

 


Astfel, în jurul orei 18.10, polițiștii de frontieră au depistat, pe raza localității de frontieră Petea, cinci cetățeni străini.

 


Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost conduse la sediul instituţiei în vederea continuării cercetărilor.

 


În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit cei cinci bărbați sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste între 16 și 27 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat faptul că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania.

 


În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei cinci cetăţeni afgani au fost îndrumaţi către Centrul Regional de Cazare şi Solicitanţi de Azil Maramureş.

 

 

 

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz