MG 2023 1 1024x683 Copy 1200x800 1

* Al doilea colar video montat la gatul unui urs la Băile Tușnad va transmite informații inedite

 

* Ursul va furniza informații importante despre obiceiurile sale de hrănire și deplasare, dar și despre cei ce încalcă regulile, încercând să-l hrănească sau să se apropie de el.

 

 

În cadrul Proiectului Pilot de conviețuire om-urs de la Băile Tușnad, inițiat de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) și implementat în colaborare cu autoritățile locale din cel mai mic oraș din țară, ultima zi din aprilie a fost una plină de acțiune. Echipa de intervenție a reușit să captureze și să introducă în programul de monitorizare un urs pe care localnicii sau turiștii ce ajung în preajma drumului spre lacul Sfânta Ana deja în cunosc. Ursul apare adesea în zonă, iar comportamentul său reflectă un istoric de habituare. Astfel, ursul pare obișnuit cu prezența omului, pe care îl asociază cu o sursă facilă de hrană.

 

 

Introducerea acestui exemplar în programul de monitorizare ințiat în cadrul Proiectului Pilot de la Băile Tușnad ”Siguranță pentru oameni – protecție pentru urși” are un rol extrem de important. Pe de-o parte, monitorizarea va furniza date despre traseul și obiceiurile ursului, completând setul de date pe care experții deja le-au colectat în zonă, iar pe de altă parte specialiștii ne asigură că ursul va contribui din plin la educarea și disciplinarea turiștilor, întrucât camera video de la gâtul său va filma continuu, descurajându-i pe cei tentați să încalce legea atunci când încearcă să hrănească ursul sau să se apropie de el.

 

 

”Capturarea acestui urs și introducerea lui în programul de monitorizare din cadrul Proiectului Pilot de conviețuire om-urs de la Băile Tușnad are un rol extrem de important, câtă vreme el ne poate furniza răspunsuri extrem de valoroase la întrebările legate de cauzele habituării urșilor și tot el poate fi o pârghie importantă în corectarea comportamentului oamenilor care ajung în preajma sa, imaginile surprinse de camera pe care o poartă la gât putând fi folosite de autorități ca probă pentru aplicarea sancțiunilor decurgând din încălcarea reglementărilor în vigoare. În îndeplinirea obiectivului ce ni l-am propus – acela de a transfroma Băile Tușnad în primul oraș bear-smart din România, această acțiune este încă un pas, alături de cealaltă realizare recentă – achiziționarea pubelelor anti-urs fabricate și testate în Slovacia” a declarat Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

 

 

Cele 16 pubele bear-proof achiziționate în cadrul aceluiași proiect-pilot au ajuns săptămâna trecută la Băile Tușnad. Sunt cinci modele de astfel de containere, fabricate și testate în Slovacia, țară cu experiență în buna gestionare și în prevenirea conflictelor om-urs. Cele 16 pubele anti-urs urmează a fi instalate în oraș în următoarele zile, împreună cu instrucțiuni de folosire explicate în mod simplu și clar, astfel încât, corespunzător folosite, aceste pubele să țină urșii departe de localitate.

 

 

Propus în forma actuală și implementat de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) în parteneriat cu autoritățile locale, Proiectul Pilot de la Băile Tușnad ”Siguranță pentru oameni – protecție pentru urși” a fost demarat la 1 noiembrie 2022 și se dovedește o soluție de succes la provocările pe care cetățenii localităților din zone cu densități mari de urs brun le pot întâmpina, fiind deja un model de studiu în alte proiecte care caută soluții de conviețuire pașnică om-urs.