Bazinul Olimpic Baia Mare Crop 1200x800

 

CJ Maramureș susține a IV-a ediție a concursului de înot ”Moș Crăciun”

Luna decembrie a început prin convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Maramureș, plenul întrunindu-se vineri, 7 decembrie, cu începere de la ora 12.00, în Sala Bogdan Vodă a Palatului Administrativ din Baia Mare. Ședința a avut 11 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, acestea fiind votate de aleșii județeni prezenți în sală.


Astfel, s-au aprobat modificări în „Lista obiectivelor de investiţii” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” pe anul 2018, precum și repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțarea locală pe anul 2018. Șeful administrației județene a supus votului consilierilor aprobarea unor măsuri de susținere a sportului de performanță, dar și încheierea unui acord de cooperare, între Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și Asociația Club Sportiv „Academia de Înot Baia Mare”, în vederea realizării în comun a celei de-a IV-a ediții a concursului de înot „Moș Crăciun”.


Un alt proiect votat de plenul Consiliului Județean a constat în încheierea unui acord de cooperare Județul Maramureș și Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei, în vederea realizării în comun a proiectului „Cum e datina străbună” - Festival de datini şi obiceiuri de iarnă. Alte proiecte aprobate de consilierii județeni au vizat modificarea Planului de întreţinere şi reparaţii curente şi periodice pe reţeaua de drumuri judeţene în anul 2018, aprobarea contribuţiei Consiliului Judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară dar și aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul 2018.

 

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz