Amendarea Ordonantei Guvernului nr. 24/1992 a fost impusa, in principal, de necesitatea actualizarii cuantumului taxelor prevazute de acest act normativ, prin transformarea in RON, precum si a listei serviciilor pe care le reglementeaza, in vederea armonizarii cu celelalte dispozitii ale legislatiei in materie. In acelasi scop, in continutul ordonantei au fost sistematizate serviciile prestate in regim de gratuitate si au fost nuantate competentele la nivel institutional privind aprobarea majorarii, reducerii si scutirii de taxe in cazuri individuale. In ceea ce priveste procedura de redobandire a cetateniei romane de catre persoanele care au pierdut-o din motive neimputabile lor si de catre descendentii acestora pana la gradul III (categorie la care se incadreaza, intre altii, si cetatenii Republicii Moldova), se impune precizarea ca noul act normativ nu stabileste niciun fel de facilitati suplimentare la depunerea cererilor respective pe teritoriul Romaniei, in raport cu cele preluate de misiunile diplomatice si oficiile consulare romane din strainatate.

Astfel, indiferent daca cererile se depun in tara, la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei, sau in strainatate, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, solicitantii in cauza sunt supusi acelorasi conditii si formalitati si beneficiaza de acelasi regim de gratuitate la depunerea si procesarea cererilor aferente, ca si la eliberarea certificatelor de cetatenie ulterior aprobarii cererilor si depunerii juramantului de credinta. Temeiul legal al acestui regim de gratuitate ramane, independent de locul depunerii cererii, art. 34 alin. (2) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru evitarea oricaror confuzii, este important totodata sa se faca o distinctie clara intre procedura de redobandire a cetateniei romane specificata mai sus, care se indeplineste cu titlu gratuit, si alte servicii a caror efectuare atrage plata unor taxe, precum serviciile notariale prin care se intocmesc anumite inscrisuri folosite ulterior la alcatuirea dosarului de redobandire a cetateniei romane (copii si traduceri legalizate, declaratii in forma autentica). Aceste servicii notariale se presteaza, in tara, de catre notarii publici, iar in strainatate, fie de catre notari sau alte institutii competente pe plan local, fie de catre ambasadele sau consulatele romane, in toate cazurile cu perceperea tarifelor notariale, respectiv a taxelor consulare aferente.