Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu, a avut in aceasta saptamana o serie de intalniri cu reprezentantii producatorilor traditionali din Maramures, pentru a stabili detaliile participarii si a reprezentarii cat mai consistente a judetului la acest eveniment. Pentru a veni in sprijinul lor, Consiliul Judetean Maramures va suporta cheltuielile pentru producatorii participanti.

In comparatie cu anul trecut, judetul Maramures va avea mai multi participanti, fiind vorba despre noua firme cu produse traditionale alimentare, dar si despre doi mesteri populari, care vor expune ceramica si tesaturi traditionale.

Ca si in ceilalti ani, Ansamblul Folcloric National Transilvania va fi prezent si va da spectacole la standul Maramuresului. Prestatia corpului de balet a ansamblului si a taragotistului Dumitru Dobrican a fost in fiecare an unul din punctele de atractie pentru vizitatori. De asemenea, vor participa primarii din patru comune maramuresene: Baita de Sub Codru, Arinis, Botiza si Stramtura. Ca si anul trecut, presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu va fi prezent la Berlin pentru a fi alaturi de echipa care va reprezenta Maramuresul la aceasta ampla manifestare. 

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz