Academia U Luceafărul Cluj Napoca, Real Junior Vaslui şi Academica Transilvania Târgu Mureş, câştigătoarele seriei a doua a Cupei E.ON Kinder

 

 

Fluier final la Cupa E.ON Kinder 2019, una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotbal pentru copii din România. A fost o atmosferă plină de energie, #energiepentrucampioni, care a încins terenurile de sport unde s-au desfăşurat circa 400 de meciuri, în cele 8 zile de competiţie.

 

Duminică, 8 septembrie, cu numai o zi înainte de începerea noului an şcolar, Cupa E.ON Kinder, şi-a desemnat câştigătorii seriei a doua, care a încheiat ediţia din acest an a competiţiei de la Târgu Mureş. Emoţiile de pe teren au fost întregite de cele de la festivitatea de premiere deoarece trofeele şi premiile au fost oferite celor mai buni fotbalişti de Ilie Dumitrescu, membru de bază al „Generaţiei de Aur”, Ambasadorul Cupei E.ON Kinder 2019.

 

Acesta a fost făcut echipă cu George Precup, directorul general al E.ON Asist Complet, care le-a mulţumit micilor fotbalişti: „Sunteţi nişte copii deosebiţi care au făcut din Cupa E.ON Kinder un reper important în fotbalul pentru juniori. Pentru că aţi reuşit să ne oferiţi atât de multă energie, vreau să vă mulţumesc, în numele E.ON, pentru asta”.

 

În seria a doua, clasamentul Cupei E.ON Kinder 2019 arată astfel:

 Luceafarul 2010 Cluj Napoca 1200x800

CATEGORIA 2008

GOLGHETER – Andrei Ciortea, Academia U Luceafărul Cluj
LOCUL 1 – Luceafărul 2010 Cluj -Napoca
LOCUL 2 – Academia U Luceafărul Cluj
LOCUL 3 – Juniorul Braşov

 Real Junior Vaslui 1200x800

CATEGORIA 2010

GOLGHETER –- Ştefan Miszti, Academia U Luceafărul Cluj
LOCUL 1 – Real Junior Vaslui
LOCUL 2 – Academia U Luceafărul Cluj
LOCUL 3 – CSJ Ştiinţa U Craiova

 Academica Transilvania Tg Mures 1200x800

CATEGORIA 2012

GOLGHETER – Răzvan Cormoş, Academica Transilvania Târgu Mureş
LOCUL 1 – Academica Transilvania Târgu Mureş
LOCUL 2 – CSC Ghiroda
LOCUL 3 –Interstar Sibiu

 

Premii speciale, jucătorul finalei:

CATEGORIA 2008, Şerban Bara, Luceafărul 2010 Cluj Napoca
CATEGORIA 2010, Denis Ciobanu, Real Junior Vaslui
CATEGORIA 2012, Marco Avram, Academica Transilvania Târgu Mureş

 

La Cupa E.ON Kinder 2019 au participat circa 2.000 de copii de la aproape 50 de cluburi din ţară din judeţele: Mureș, Cluj, Sibiu, Maramureș, Brașov, Argeș, Neamț, Harghita, Bihor, Galați, Sălaj, Alba, Vaslui, Suceava, Timiș, Bacău, Dolj și din municipiul București.

 

Aflat sub semnul #energiepentrucampioni , turneul este organizat de Clubul ACS Kinder în parteneriat cu companiile Grupului E.ON din România din care face parte şi Delgaz Grid. În cele două serii au fost oferite 18 trofee de echipă și 6 de golgheter. Premiile pentru primele trei echipe clasate con-stau în seturi de echipamente şi mingi Erima. Indiferent de performanţă, fiecare echipă a primit din partea E.ON România câte 5 mingi pentru participarea la turneu. Pentru locul I au fost acordate seturi de echipamente sublimate, pentru locul II-15 mingi, iar pentru locul III-10 mingi. La acestea se adaugă medalii, diplome şi trofee.

 

Despre E.ON România


Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

 

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz