IMG 20181004 213042 Crop 1600x1000 1600x1000

Marișca și Itu- de neînvins pe probele din a doua zi de competiție

Bogdan Marișca și Sebastian Itu continuă să aibă o evoluție extrem de bună la Raliul Sibiului. Au câștigat toate cele 6 speciale programate în ziua a doua a competiției și se mențin pe primul loc la generalul etapei. Din spate se apropie Vali Porcișteanu/Dan Dobre, echipaj care se bate, de asemenea, la titlul de vicecampioni. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza nu renunță nici ei, fiind la doar două zecimi, în spatele lui Porcișteanu/Dobre.

Bogdan Marisca 1280x707

După o primă zi senzațională, cu probe desfășurate pe Transfăgărășan, dar și Poiana Sibiului, pe noapte, echipajele s-au aliniat astăzi dimineață la startul probelor din zona Văii Hârtibaciului, din ziua a doua a Raliului Sibiului 2018. Prima probă a luat startul la ora 09:00, cu proba Bilstein, urmată de Nou Român și Chirpăr, după care, echipajele au continuat în a doua buclă. În total au avut de parcurs 49,8 de probe. Bogdan Marișca a fost de neînvins, reușind cei mai bun timp în toate cele 6 probe și cu șansele cele mai mari la titlul de câștigător, cu 3 probe speciale înainte de încheierea etapei.

IMG 20181004 194912 1200x800
Pe ultima probă desfășurată astăzi, Gîrtofan a reușit să obțină același timp cu Marișca, dar rămâne pe trei la generalul etapei. Locul secund, la Raliul Sibiului, după 10 probe speciale, este ocupat de echipajul Vali Porcișteanu/Dan Dobre, cu un ecart de 48,4 secunde, față de Marișca.

Vali Porcișteanu 1200x800
La Rally 2, echipajul Cristian Sugar/ Alin Lapadusa conduce după primele 6 probe, urmat fiind de Florian Niturad/ Mihai Popa și Bogdan Modovan/Sergiu Rogozan.

RS2018 Ziua 2 1200x800
Opt abandonuri s-au înregistrat în a doua zi de competiție, toate din motive tehnice, fără ieșiri în decor sau probleme deosebite.
Ziua competițională se încheie pentru a oferi șansa participanților și oficialilor de la Raliul Sibiului, să participe la manifestările organizate în oraș cu ocazia aniversării a „25 de ani SMURD SIBIU” și la evenimentul legat de Centenarul Marii Uniri. Iubitorii motosportului pot admira mașinile participanților la Raliul Sibiului, sâmbătă după-amiaza, în parcul închis, din fața magazinului Ambient de pe Șoseaua Alba Iulia.

IMG 20181004 180828 1200x800

Duminică va fi ultima zi de competiție și va cuprinde probele speciale Aria și Ambient, programate să ia startul după ora 9:17, pe segmentul de drum dintre Rășinari și Păltiniș, însumând peste 34 de kilometri, urmând ca SuperSpeciala Autoklass, cea mai apreciată și așteptată probă de spectatori, să înceapă în jurul orei 12:30. Pentru aceasta, organizatorii au pregătit un traseu inedit, de 2,5 km, diferit de cel de anul trecut, pe traseul Sala Transilvania- Calea Dumbrăvii -Școala de Înot.

IMG 20181004 201618 1280x960
Festivitatea de premiere va avea loc pe scena din fața Sălii Transilvania, duminică, de la ora 17:00.
Ralul Sibiului 2018 este un eveniment organizat de Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu.
Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.
Mașina oficială a Raliului Sibiului 2018 este oferită de Autoklass Sibiu.
Parteneri strategici: Aria, Ambient, Profelis, Caparol. Parteneri: Shopping City Sibiu, Bergenbier, Sponsori: Bilstein, Alta Consult.
Parteneri media: Sibiu100, Ora de Sibiu, KissFm, Turnul Sfatului, Tribuna, IVBmedia.ro

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz