Norvegia Romania

Memorandum de Înţelegere  privitor la implementarea Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 între Norvegia şi România

În data de 13 octombrie 2016 a fost semnat Memorandumul de Înţelegere cu privire la implementarea Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 între Norvegia şi România. În baza acestui Memorandum, în România, se va finanţa un proiect pre-definit pentru domeniul Servicii corecţionale, fiind alocată suma de 31.870.000 euro, care presupune crearea a 4 centre corecţionale pilot, dintre care unul la Baia Mare.

Pentru asigurarea unei implementări coerente cu nevoile corelate sistemului penitenciar din România, dar şi cu contextul social local, în data de 5 decembrie 2016, în Penitenciarul Baia Mare, a fost organizată o sesiune de consultări publice în care au fost invitaţi actori sociali relevanţi. Alături de reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ai Penitenciarului Baia Mare şi Serviciului de probaţiune din Maramureş, la acest eveniment au participat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, dar şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Maramureş, ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş (prin Şcoala Gimnaziala Nicolae Bălcescu), Serviciului Public Asistenţă Socială Baia Mare şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale cu care Penitenciarul Baia Mare colaborează.

Consultarea publică a avut scopul identificării de idei, propuneri care să genereze plus valoare proiectului în ceea ce priveşte creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate, idei care vor fi utile în realizarea Notei de concept şi operaţionalizarea proiectului pre-definit.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz