PhotoPictureResizer 190828 110225669 Crop 1200x800

 

 

În fiecare zi suntem expuşi unei avalanşe de îndemnuri care ne spun că, pentru a deveni mai buni, trebuie să ieşim tot mai mult din zona de confort, trebuie să muncim mai mult, să ne depăşim continuu propriile limite şi să facem mereu lucrurile diferit. În acelaşi timp, creşte nevoia noastră de a ne deconecta de la viaţa cotidiană agitată, revenind în acel loc al nostru, în zona noastră de confort, în care să ne încărcăm bateriile.

 

Totuşi, poţi să ai succes şi să progresezi chiar din zona de confort, este promisiunea pe care o face E.ON.

 

„Zilnic ne lăsăm antrenaţi în acest ritm ameţitor al vieţii şi, uneori, este bine să facem acest lucru. Dar adevărul este că toţi avem nevoie de acel loc care ne încarcă cu o stare de bine şi care ne ajută să evoluăm, adică avem nevoie de zona de confort. Ea stă la baza progresului personal pentru că este locul în care îndrăznim să încercăm orice, cu ce ştim deja să facem şi avem curajul de a face lucrurile diferit, pentru a face o diferenţă. Rolul nostru, al E.ON, este acela de a-i ajuta pe clienţi să se bucure din plin de zona lor de confort, oferindu-le soluţii inovatoare de energie” explică Claudia Griech, directorul general adjunct al E.ON România.

 

E.ON Drive este soluţia de mobilitate electrică care cuprinde o gamă completă de staţii de încărcare pentru maşini electrice, dar şi servicii: de la consultanţă pentru personalizarea soluţiilor, până la mentenanţă şi sisteme moderne de facturare. Panourile fotovoltaice reprezintă soluţia de producere a energiei electrice din sursă solară, iar E.ON Life este un pachet dedicat clienţilor care caută mai mut decât o centrală termică. Astfel, E.ON Life Smart conţine cea mai performantă centrală în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart TADO, care permite reducerea consumului cu până la 30%, precum şi servicii tehnice complete. E.ON ServExpress este o soluţie de asistenţă tehnică 24/7 şi intervenţii rapide în cazul defecţiunilor la centrala termică sau la instalaţia electrică, iar E.ON Duo este un pachet avantajos care oferă integrat electricitate şi gaze naturale, oferind simplitate şi flexibilitate în gestionarea contractului de energie.

 

E.ON îşi propune transformarea companiei în partenerul preferat al clienţilor pentru contractarea de produse şi soluţii inovatoare de energie menite să le îmbunătăţească viaţa şi să le susţină progresul, direct din zona de confort.

 

Despre E.ON România


Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz