Printre expertii reuniti in vederea abordarii conexiunii dintre economia subterana, evaziunea fiscala si comertul ilegal, s-au numarat oficiali cu experienta din cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, Organizatia Mondiala a Vamilor, INTERPOL si EUROPOL, precum si specialisti din sectorul privat si cadre universitare. “Una dintre principalele probleme referitoare la economia subterana este comertul ilegal cu produse din tutun, pentru ca este legat de crima organizata. In acest context, cooperarea dintre companii si autoritati poate ajuta la obtinerea unor rezultate mai bune in combaterea pietei negre a tigaretelor. Aceasta conferinta reprezinta o ocazie unica de a intelege ultimele tendinte ale comertului ilegal si ale tehnicilor de combatere a acestuia. Oficialii prezenti la eveniment vor fi astfel mai bine echipati in vederea aplicarii strategiilor discutate la Bucuresti in context local si vor utiliza contactele stabilite in cadrul conferintei, in scopul impartasirii informatiilor la o scara mai larga, in viitor”, a afirmat Cristina Vasiloiu, Director General al Euromonitor Business Consulting Services.
„Dat fiind ca tigaretele sunt produse accizabile, contrabanda cu produse din tutun, prin pierderile semnificative cauzate bugetului, reprezinta o problema foarte grava. Aşa cum am mai declarat, este necesara o noua strategie nationala de combatere a comertului ilegal cu tigarete, la nivel national, pentru perioada 2015-2018, care sa vizeze imbunatatirea cadrului de reglementare si masurile concrete ce trebuie implementate in mod concertat de catre toate institutiile responsabile. Directia Generala a Vamilor continua sa aplice masuri ferme in scopul reducerii contrabandei. In momentul de fata, sunt active in punctele vamale, cu sprijinul producatorilor de tigarete, 33 de echipe canine specializate in detectarea tigaretelor si 11 echipe canine cu dubla specializare – depistare de droguri şi de ţigarete. Au fost semnate protocoale de colaborare intre ANAF şi marii producatori de ţigarete, intre DGV şi Administraţia Vamala din Moldova şi Serbia, in scopul combaterii traficului ilegal. Un document similar va fi convenit cu Ucraina. De asemenea, intrucat analizele Vamii, cat si studiul Novel releva o crestere a pietei negre in zonele de nord, de vest si de nord-est, imediat ce capacitatea administrativa va permite, va fi reintrodusa, la Birourile Vamale de Frontiera Sighet, Halmeu şi Siret, monitorizarea micului trafic de frontiera cu anumite produse”, a declarat Claudiu Ardeleanu, Directorul General al Directiei Generale a Vamilor.
„Simplificarea cadrului legal previne ceea ce este ilegal. Este necesara dezvoltarea unei strategii integrate de combatere a traficului ilegal de bunuri si a fraudelor vamale la granitele estice ale UE. Membrii Grupului de Lucru care va dezvolta si coordona aceasta strategie trebuie sa provina din OLAF, Organizatia Mondiala a Vamilor, EUROPOL, INTERPOL, FRONTEX, SELEC, EUBAM, tarile UE din aceasta regiune si reprezentanti ai companiilor si ai autoritatilor din tarile membre ale Parteneriatului Estic. O recomandare suplimentara este implicarea mai activa a statelor UE, in scopul crearii cadrului necesar pentru dezvoltarea mediului de afaceri si asigurarea unor bune conditii in tarile de la granita Uniunii Europene”, a afirmat Dorel Fronea, fost Sef al Autoritatii Nationale a Vamilor din Romania si fost expert in cadrul Misiunii Uniunii Europene de Consiliere şi Politici Publice in Republica Moldova.
“Conferinta Internationala privind Economia Subterana si Taxele” a fost organizata de International Tax and Investment Center (www.iticnet.org), organizatie non-profit de cercetare si educatie, orientata pe reforma fiscala si initiativele public-private de imbunatatire a climatului de investitii, precum si de Euromonitor Business Consulting Services, furnizor de servicii de consultanta in domeniul politicilor si strategiilor de dezvoltare a afacerilor in Europa Centrala si de Est. (Sursa foto: http://www.youtube.com)