Canal Gura0

Peste 16 milioane a acordat MDRAP comunei Giulești, pentru proiectul de canalizare ape menajere în Berbești și Ferești

Un primar nou și destoinic are comuna Giulești, din iunie 2016, în persoana lui Laurențiu Batin, deținător a două doctorate în filozofie politică și istorie. Acesta a venit la Primăria Giulești cu gândul de a aduce o schimbare în bine pentru locuitorii comunei, astfel că, în numai doi ani de zile, administrația locală a depus mai multe proiecte pe Fonduri Europene și POR, dar a obținut și o finanțare extrem de importantă pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua, acordată de Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.
În cadrul unui interviu pe care l-a acordat la scurt timp de la învestirea sa în funcția de primar al comunei, Laurențiu Batin sublinia faptul că, în preocupările sale primordiale se află și finalizarea aducţiunilor de apă pe partea Berbeşti-Fereşti, un proiect pe 28 km început de mai bine de 10 ani, dar şi în comuna Giuleşti, care are reţea de apă separată. Prin contractul de finanțare care a fost semnat zilele trecute și de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, în cadrul ședinței de Consiliu Local, comuna Giulești a obținut o finanțare de 16.271.988,22 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Canalizarea apelor menajere în localitățile Berbești și Ferești, comuna Giulești, județul Maramureș”. Valoarea totală a investiției este de 17.038.694,47 lei.

Laurențiu Batin: Avem semnat un contrat de 3,1 milioane de euro pe Fonduri Europene, pentru aducțiunea de apă și canal în satul Giulești
Primarul comunei Giulești, Laurențiu Batin a început mandatul cu dreptul, astfel că, încă de anul trecut a reușit să semneze un contract de 3,1 milioane de euro pe Fonduri Europene, pentru proiectul de aducțiune de apă și canal în satul Giulești. ”Foarte curând finalizăm proiectul în întregime și îl scoatem la licitație, lucrările urmând să fie executate până în anul 2020. Mai avem și alte proiecte deja evaluate pe Fonduri Europene, iar aici vorbim despre căminele culturale din Berbești și Giulești. Pe GAL am depus un proiect pentru construirea unui teren de fotbal cu nocturnă, iar contractul urmează să fie semnat în cel mai scurt timp. Pe POR am depus un proiect pentru o grădiniță în satul Berbești și deja am fost anunțati că vor veni la evaluare în perioada următoare. Tot în Berbești consolidăm și școala, pentru ca elevii noștri să aibă condiții europene pentru studiu. Încercăm să obținem finanțări și pe drumurile comunale, vom avea un pod finanțat peste râul Mara, care leagă DN18 de satul Mănăstire, deci în comuna Giulești se lucrează intens”, a arătat primarul Laurențiu Batin.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz