Timp de doua zile, sambata si duminica, in localitatea Sasar din Comuna Recea s-a desfasurat Festivalul Strugurilor 2016, manifestare traditionala aflata la editia a V-a. Comunitatea din Sasar si-a sarbatorit roadele viilor, localnicii fiind vestiti pentru plantatiile de vita de vie din Satul Sasar si de pe Dealul Dura. Dincolo de plantatiile din proprietate, cei din localitatea Sasar au reusit sa pastreze si mentina foarte bine traditia suretiului. Fiecare inceput de toamna este o adevarata sarbatoare pentru localnici, iar bucuria localnicilor este impartasita si altora in cadrul acestui festival care se tine de patru ani incoace. In fapt, prin Festivalul Strugurilor, autoritatile din comuna Recea si-au propus sa promoveze tradițiile si obiceiurile locale privind recoltarea strugurilor, prepararea mustului, gastronomia traditionala din partea locului, cantecul si portului popular din zona.
Festivalul Strugurilor 2016 a fost organizat de Primaria si Consiliul Local al Comunei Recea, in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Turism si Consiliul Judetean Maramures. La fel ca in anii precedent, festivalul s-a desfasurat pe durata a doua zile, respectiv 8 si 9 octombrie 2016: prima zi a fost dedicata activitatilor specifice suretiului, iar in ziua a doua s-au derulat programe culturale si artistice.
Familia Maria si Ioan Sasaran- gazda suretiului
In prima zi a festivalului, potrivit obiceiurilor, satenii angrenati in activitatile de sureti s-au gatit de sarbatoare imbracand costume populare si s-au adunat in curtea gazdelor. Anul acesta, gazdele suretiului din cadrul Festivalului Strugurilor 2016 au fost reprezentate de familia acestiMaria si Ioan Sasaran. Apoi, cu mic, cu mare, acestia au pregatit minutios plecarea la vie in vederea culesului strugurilor si au pornit, apoi, cu alaiul, cu strafuri trase de cai, spre vie. Pana la plantatia de vii, alaiul a horit cantece traditionale. Ajunsi la via familiei gazda, cu totii s-au apucat de taiat stugurii si au suretit pana dupa pranz, cu o mica pauza rezervata unei gustari traditionale. Dupa incheierea suretitului, participantii s-au intors acasa si au trecut la daralitul (zdrobitul) strugurilor in cazi si la degustarea mustului.Cum munca fara vreo rasplata nu exista, suretitorii au fost cinstiti cu o masa traditionala cu mancare pregatita de gazdoaie, in semn de multumire pentru munca depusa de-a lungul orelor petrecute in vie si in curtea familiei gazda. Cina suretitorilor a fost presarata cu cantece si jocuri la sura, conform traditiei locului.
In ziua a doua a festivalului, localnicii au luat cu asalt Caminul Cultural dupa ce au iesit de la biserica. La fel au procedat si invitatii care fusesera chemati de catre organizatorii evenimentului. Primarul comunei Recea, Pavel Octavian a deschis oficial Festivalul Strugurilor 2016 putin dupa ora pranzului, cu unele sublinieri organizatorice. Dupa deschiderea oficiala a Festivalului Strugurilro 2015, pe scena Caminului Cultural Sasar s-au deslantuit ansamblurile folclorice invitate la sarbatoarea Satului Sasar. Cireasa de pe tort fost reprezentata de Petrica Muresa- cel care a sustinut un recital de muzaica popular spre deliciul sutelor de participant. Din programul zilei a doua a festivalului nu a lipsit concursul gastronomic si pe teme viticole, dar nici intrecerea celor mai frumoase și autentice costume populare. Si cum o sarbatoare nu se poate desfasura fara bucate alese, organizatorii Festivalului Strugurilor 2016 i-au rasfatat pe cei circa 500 de participanti cu cu produse traditionale sanatoase din gastronomia locala.
Una peste alta, editia a cincea a Festivalului Strugurilor a fost, fara doar si poate, o reusita. Organizatorii evenimentului au reusit sa impleteasca traditia suretiului din Sasar cu gastronomia locala, cantecele si portul popular din zona. Evenimentul a constituit o experienta inedita bazata pe muzica, joc, voie bună, struguri, must si vin. La buna derulare a evenimentelor si-au adus contributia, alaturi de primarul Pavel Octavian, viceprimarul Valer Madaras, membrii Consiliului Local Recea, Rodica Babut- directorul Bibliotecii Comunale si sufletul acestei manifestari, instructorul Adrian Sabau.
Protestele continuă și în penite nciare până când Guvernul României va reacționa. La Bacău, Satu Mare, Bistrita, Dej și Slobozia ofițeri și agenți de penitenciare vor protesta în fața penitenciarelor în 12 Octombrie 2013. La penitenciarele Aiud, Arad, Găești, Botoșani și Galați protestele vor avea loc o zi mai târziu, în data de 13 Octombrie 2013.
Raluca Prună nu este un partener de dialog credibil. N-a mințit doar la CEDO. A mințit judecători, procurori, grefieri, avocați și angajați ai penitenciarelor, iar în cazul acestor categorii profesionale nici măcar o scuză penibilă nu are. A tot cerut termene și a tot promis soluții.Niciodată nu s-a ținut de cuvânt. Și se poate ușor constatat că într-un an de mandat așa-zisul ministru tehnocrat nu poate prezenta absolut niciun rezultat credibil. Planuri, promisiuni și atât.
Reamintim că angajații din penitenciare lucreză în aceleași condiții pe care ministrul Raluca Prună le deplânge în ceea ce-i privește pe deținuți. Și, chiar dacă la acest moment planul Guvernului de a cheltui cele aproximativ 740 milioane de USD pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție în următorii 10 ani ca urmare a presiunilor CEDO nu mai este credibil, ramâne notabil faptul că nu s-au prevăzut fonduri și pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru.
La nivel național sistemul penitenciar are un deficit de 8.000 de posturi raportat la standardele în materie emise de către ANP și se înregistrează 1,5 milioane de ore suplimentare, iar perspectiva este ca acești indicatori să se înrăutățească în condițiile în care dinamica de personal înregistrează un trend negativ pe fondul inechităților salariale promovate de către ministrul Raluca Prună prin refuzul de a aplica OUG 20/2016 și angajaților din penitenciare.
Precizăm că acest act normativ a fost adoptat de către Guvernul României tocmai pentru a elimina inechități salariale în sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar în bugetul ANP există deja sumele de bani necesare asigurării acestui drept. Plățile sunt însă blocate din ordinul ministrului justiției, care refuză fără un temei legal aplicarea acestui act normativ, deși toți ceilalți miniștri de resort au dat aprobările necesare.
Pe această cale reiterăm - în susținerea notificărilor depuse de către angajații din penitenciare - decizia comunicată ieri ANP în Consiliul de Conducere de a nu mai accepta efectuarea de ore suplimentare,chiar dacă penitenciarele lucrează la cotă de avarie, până când revendicările angajaților din penitenciare nu vor primi un răspuns pozitiv.
Drept urmare, protestele vor continua cu un mare miting în fața Ministerului Justiției în data de 18 Octombrie 2016. În paralel mii de acțiuni în justiție vor fi depuse împotriva Guvernului României și a reprezentanților patronatului până la nivelul de director de penitenciar.
Sorin Dumitrașcu
Președinte, Sindicatul Omnia din Administrația Națională a Penitenciarelor
Președinte de onoare, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor
(Sursa foto: http://www.b365.ro/)
În urma analizelor efectuate a reieşit că, în primele nouă luni ale acestui an, abaterile bicicliştilor au constituit cea de-a treia cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivel național.
În acest context, în zilele de 6 și 7 octombrie 2016, la nivel național s-au desfășurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei bicicliștilor, pe sectoarele de drum și în intervalele orare vulnerabile pentru această categorie de participanți la trafic.
În cadrul acțiunilor desfășurate la nivel județean, poliţiștii maramureșeni au aplicat un număr de 275 sancțiuni contravenționale, dintre care 48 bicicliștilor.
Pentru a preveni victimizarea participanților la trafic care au calitatea de biciclist, reamintim câteva dintre obligaţiile acestora prevăzute de normele legale în vigoare, astfel:
- pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, biciclistul trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani;
- pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;
- bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
- este interzis să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
- este interzis să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
- este interzis să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
- este interzis să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
- este interzis să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- este interzis să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;
- este interzis să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
- este interzis să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
- este interzis să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
In Satul Sasar din Comuna Recea s-a derulat, azi, prima zi a Festivalului Strugurilor, eveniment traditional aflat la editia a cincea si organizat de Primaria si Consiliul Local al Comunei Recea, in parteneriat cu Consiliul Judetean Maramures. Daca anul trecut ploaia le-a dat batai de cap organizatorilor, anul acesta a fost o zi cu soare, chiar daca mercurul din termometre nu a fost prea generos cu satenii angrenati in activitatile de sureti. Localnicii, si nu numai, s-au gatit de sarbatoare inca de la primele ore ale diminetii. Imbracati in costume populare, membrii Ansamblului Cununa Sasarului si ceilalti localnici – in total, aproape 50 de copii, tineri si adulti- s-au adunat in curtea gazdelor evenimentului de azi si anume familia Maria si Ioan Sasaran. Cu mic, cu mare, acestia au pregatit minutios plecarea la vie in vederea culesului strugurilor: au asezat in strafuri cada, moara de macinat struguri, cosurile pentru strangerea strugurilor si a cosercilor cu mancare pentru clacani. Insa, inainte de a pornit spre vie, cu totii au servit gustarea suretitorilor, acasa la gazda, care a constat in mancare traditionala. Cu burta plina, suretitorii au plecat la vie in strafuri, horind cantece traditionale. Ajunsi la via familiei gazda, cu totii s-au apucat de taiat stugurii si au suretit pana dupa pranz, cu o mica pauza rezervata unei gustari traditionale. Dupa incheierea suretitului, participantii s-au intors acasa si au trecut la daralitul (zdrobitul) strugurilor in cazi si la degustarea mustului.Ulterior, la finalul primei zile a Festivalul Strugurilor 2016, suretitorii au fost cinstiti cu o masa traditionala cu mancare pregatita de gazdoaie, in semn de multumire pentru munca depusa de-a lungul orelor petrecute in vie si in curtea familiei gazda. Cina suretitorilor a fost presarata cu cantece si jocuri la sura, conform traditiei locului.
Sarbatoarea Satului Sasar si a Comunei Recea va continua maine cu ziua a doua a Festivalului Strugurilor, o zi dedicata momentelor festive, artistice si concursurilor pregatite de organizatorii evenimentului. Organizatorii mizeaza pa participarea a peste 500 de persoane la actiunile de maine.
Programul zilei de maine, 09 octombrie 2015:
P.S.: Participantii la festival vor fi rasfatati cu produse traditionale sanatoase din gastronomia locala, cu cantec, joc si voie buna!
Un băimărean de 27 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu 67 km/h peste limita legală. La controlul autoturismului poliţiştii au găsit mai multe plicuri cu substanţă susceptibilă a fi cannabis.
Ieri, 10 octombrie, în jurul orei 12.00, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe strada Electrolizei din municipiu, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au înregistrat cu aparatura radar din dotare un autoturism care se deplasa cu o viteză de 117 km/h. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia şi au reuşit prinderea conducătorului auto pe strada Luminişului din Baia Mare. Şoferul a fost identificat în persoana unui băimărean de 27 de ani. El a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau consumului de substanţe psihoactive.
În urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit mai multe plicuri ce conţineau substanţă de culoare verzuie, suspecte a fi droguri. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Maramureş au ridicat în vederea confiscării plicurile şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.
La scurt timp după ce a născut, Andreea Bălan a făcut publică prima fotografie cu Ella. „Ella e cea mai frumoasă minune din viaţa mea. Sunt în lacrimi de bucurie, e cea mai fericită zi din viaţa mea”, a spus vedeta. Andreea Bălan a născut mai devreme decât era programat. Vedeta s-a programat pentru cezariană în jurul orei 15, dar Ella a venit pe lume cu câteva ore mai repede, deoarece cântăreața a avut contracții duminică dimineață. Andreea Bălan a făcut anunțul că s-a internat la o clinică privată pe Facebook și a spus că are emoții foarte mari. „Sunt pregătită! Am emoţii mari dar sunt pregătită! De când aştept ziua asta!”, a scris cântăreața pe Facebook. (Sursa text: www.libertatea.ro)
După workshop-ul de salsa, bachata şi kizomba care a deschis luna de evenimente aniversare și după show-ul de vals și bachata prezentat în cadrul Sărbătorii Castanelor, celebrarea celor 16 ani de activitate a clubului Prodance 2000 Baia Mare a continuat cu momente inedite: peste o sută de copii au transformat Piața Cetății în sală de spectacol, perechi de performanță au dus mai apoi dansul în școli, Prodance 2000 a lansat primul număr din ziarul școlii de dans, iar la finele săptămânii sunt vizate niște medalii la Cupa Maramureșului.
În 2 octombrie, Prodance 2000 a dus din nou dansul în stradă. Aproximativ 80 de copii din grupe de începători și intermediari (cei mai mici dansatori fiind în vârstă de 4 ani!) au evoluat cu dezinvoltură în Piața Cetății, arătându-le părinților și antrenorilor progresele făcute. 10 perechi de performanță au încântat spectatorii cu momente de Latino și Standard, demonstrând că laurii cuceriți în competițiile acestui an nu au fost nicidecum întâmplători. Copii din grupa precompetițională au debordat de veselie pe ritmuri de cha cha și jive. În final, antrenoarele Carmen Sînă, Dorina Fărcaș și Noemi Popa au provocat toți participanții la eveniment - protagoniști și spectatori împreună - să urmeze mișcările propuse în cadrul unei coregrafii spontane.
”Este o experiență foarte plăcută să dansezi în aer liber, cu atât mai mult când ai parte de soare prietenos și de un decor frumos. Am decis să scoatem dansul din sălile de antrenament și spectacol cât mai des cu putință pentru că dorim să împărtășim bucuria noastră de a dansa cu cât mai multă lume”, a menționat Lorand Ilyes, președinte al Prodance 2000 Baia Mare.
Și după ce au dus din nou dansul în stradă, cei de la Prodance 2000 au ales să transforme și recreația mare în spectacol. Călin Dunca & Dora Negrea și Darius Frîncău & Dora Trufan au dansat la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”, în timp ce Adi Pop & Anca Dunca au evoluat la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” - acolo unde elevi și dascăli deopotrivă s-au lăsat angrenați în coregrafia spontană propusă de Noemi Popa. ”Ne-am gândit să îmbinăm aniversarea clubului nostru cu Ziua Mondială a Educației, celebrată în 5 octombrie, și să demonstrăm că dansul este o metodă alternativă de educație care implică numeroase și importante beneficii pentru toți <<învățăceii>>, indiferent de vârstă!”, a declarat Ilyes.
A doua săptămână aniversară din luna de sărbătoare de la Prodance 2000 se termină în Baia Sprie, cu prilejul concursului național ”Cupa Maramureșului”. A patra ediție a competiției este programată sâmbătă, 8 octombrie, în sala de sport (situată pe str. Igniș nr. 1). Prima probă de concurs este planificată pentru ora 9.15. Circa 40 de perechi vor reprezenta clubul aniversat. Organizatori sunt Spria Top Dance, Prodance 2000 și Destiny Baia Mare.
Și tot în cadrul aniversării clubului băimărean a fost lansat primul număr din ziarul Prodance 2000 Baia Mare. O publicație inedită care își propune să aducă periodic în atenție cele mai proaspete informații, cele mai impresionante povești și cele mai strălucitoare performanțe ale comunității de dansatori. Ziarul are 12 pagini full color, fiind tipărit în condiții grafice deosebite, și se distribuie gratuit.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au descoperit și confiscat 6.000 pachete țigări, în valoare de 54.000 de lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.
In ziua de 7 octombrie a.c., un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a descoperit, într-o zonă împădurită de pe raza localităţii Sapânţa, jud. Maramureş, mai multe colete cu ţigări care erau ascunse în vegetaţie. Astfel, în jurul orei 19.00, la faţa locului şi-a făcut apariţia un autoturism de teren din care au coborât două persoane care au început să încarce ţigările în maşină
Poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea bărbaţilor efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care aceştia au încercat să furgă. Drept urmare poliţiştii de frontieră au efectuat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În urma acţiunii, cele două persoane au fost reţinute şi identificate ca fiind Florin I., în vârstă de 31 ani şi Tudor M., de 29 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş. În zonă au fost descoperite 8 colete cu ţigări iar în maşina de teren încă două din acelaşi lot. Persoanele reţinute, autoturismul şi cele 10 colete cu ţigări au fost transportate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 54.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar cele două persoane sunt cercetate de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.
Beyonce și-a încheiat turneul mondial – Formation – cu un concert ce a inclus mai mulți invitați surpriză, precum jucătoarea de tenis Serena Williams.
Cântăreața a adus-o pe scenă pe Serena, alături de care a interpretat piesa ”Sorry”. Celebra sportivă, care apare și în videoclipul melodiei, a purtat un body extrem de sexy cu paiete. Pe scenă, Serena Williams a dansat lasciv twerk, un stil de dans în mare vogă în Statele Unite. De altfel, sportiva a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii de la concert. Într-una apare pe scenă alături de Beyonce, iar celelalte două sunt realizate în culise.
În timpul concertului, Beyonce a pregătit și alte surprize. Ea a cântat și alături de rapperul Kendrick Lamar o versiune plină de energie a piesei ”Freedom”. La final, ea a avut un duet cu soțul ei, Jay-Z. Cei doi au interpretat împreună single-ul ”Drunk In Love”. A fost pentru prima dată când Beyonce şi Jay Z au cântat împreună după o pauză de peste un an. Sursa: www.libertatea.ro )
Potrivit informațiilor oferite de directorul Societății de Drumuri și Poduri Maramureș, Dorca Gheoghe Popan, societatea de întreținere a drumurilor județene este pregătită să intervină în cazul în care se înregistrează zăpadă în trafic.
”La baza de la Cavnic avem o mașină echipată pentru deszăpezire, precum și stoc de antiderapant. Deși aprovizionarea stocului de iarnă începe din 15 octombrie, iar contractul de deszăpezire se derulează între 15 noiembrie – 15 martie, avem suficient material pentru a interveni, acolo unde situația o impune. În ultimele două nopți a nins la Cavnic, stratul de zăpadă înregistrat în dimineața zilei de vineri fiind de aproximativ 10 cm pe carosabil. S-a intervenit, însă, la primele ore ale dimineții, iar până la amiază, drumul era la negru. Ni s-a mai reclamat o situație între Cavnic și Băiuț, pe Rotunda, acolo unde crengile copacilor s-au îndoit sub greutatea zăpezii, formând un fel de tunel. Am intervenit cu două echipe pentru a tăia ramurile, una dinspre Cavnic și una dinspre Băiuț”, a explicat directorul general al Societății de Drumuri și Poduri Maramureș.
Și primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț a arătat că, în dimineața zilei de vineri, 7 octombrie, stratul de zăpada măsura aproximativ 10 centimetri, însă celula de criză instituită la nivelul Consiliului Județean, care se află în strânsă legătură cu administrațiile locale, a funcționat eficient.
”Traficul în Cavnic se desfășoară normal. Este pentru prima dată când, la prima oră a dimineții, trei mașini se aflau în teren de la Societatea de Drumuri și Poduri. Consiliul Județean Maramureș a acționat operativ și prompt, nefiind înregistrată nicio problemă pe drum. Am înțeles că, în noaptea de joi spre vineri, un singur autoturism s-a împotmolit în Cavnic, însă motivul a fost acela că mașina nu era echipată de iarnă. Nu s-a înregistrat însă nici un incident și mă bucur să pot spune că există o colaborare foarte bună între administrația locală din Cavnic și administrația județeană”, a declarat primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș dă asigurări conducătorilor auto că, Societatea de Drumuri și Poduri, aflată în subordinea CJ, este pregătită să intervină pe drumurile din județ, ori de câte ori situația o va cere. ”Chiar dacă nu am intrat încă, oficial, în sezonul de iarnă, celula de criză instituită la nivelul CJ funcționează și se află în directă legătură cu reprezentanții administrațiilor locale. La primul semnal care anunță zăpadă, mașinile echipate și pregătite pentru a interveni se deplasează la locația respectivă. Rugăm participanții la trafic să își echipeze corespunzător mașinile pentru sezonul rece, asigurându-i că noi, la rândul nostru, ne vom face datoria de a oferi un drumuri curate și practicabile”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.