Stiri din Maramures, Romania si de pe Mapamond
  • Acasa
  • DIVERSE
  • SPORT
  • UTILE
  • AUTO
  • TURISM
  • SOCIAL
  • ECONOMIC
  • IT&C
  • ARTA
  • Z24 ** TV
  • ARHIVA
Joc Oncesti3

Tradițiile Maramureșului și frumusețea portului popular, preeznte la ”Joc în lătureni” la Oncești

Conducerea Consiliului Județean Maramureș înparteneriat cu Asociația ”Bogdan Dragoș” a Urmașilor Nobilimii Maramureșene a organizat sâmbătă, 12 noiembrie 2016, de la ora 16.00, la Casa de Petreceri a Moroșenilor din localitatea Oncești, evenimentul cultural de promovare a tradițiilor străbune ”Joc în lătureni”. La acțiunea la care au fost prezenți peste 800 de participanți și unde portul popular sau elemente ale portului popular au reprezentat intrarea la această frumoasă manifestare s-au aflat și membri ai Academiei Române. A onorat cu prezența acțiunea din Oncești și vicepreședintele acad. Alexandru Surdu, președinte de onoare al Asociației ”Bogdan Dragoș”, care a avut doar cuvinte de apreciere față de acest eveniment care îmbină atât de multe semnificații ce dau autenticitate Maramureșului. Acesta a asigurat conducerea județului de sprijinul și implicarea Asociației ”Bogdan Dragoș” a Urmașilor Nobilimii Maramureșene, asociație care se află sub patronajul Academiei Române, în toate acțiunile viitoare la care vor fi invitați să se alăture. Cuvântul de deschidere i-a aparținut profesorului universitar doctor Petru Dunca, care a vorbit despre implicarea Asociației ”Bogdan Dragoș” în evenimentele județului Maramureș. Despre semnificația postului, lăsatul secului și despre tradițiile maramureșene a vorbit conferențiar universitar doctor Delia Suiogan, în timp ce semnificația religioasă a lăsatului de sec a fost explicată de preotul Adrian Paul, care a încheiat cu o rugăciune rostită de toți cei 800 de participanți la eveniment.

Evenimentul aflat la prima ediție și-a propus să marcheze lăsatul secului prin prezentarea datinilor și obiceiurilor specifice localităților din județele Maramureș și Satu Mare. Au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului Județean și ai instituțiilor subordonate CJ Maramureș, ai Prefecturii Maramureș, ai mediului academic și ai mediului de afaceri, primari, consilieri locali și județeni, parlamentari de Maramureș.  În cadrul evenimentului a putut fi admirată și expoziția de fotografii ”Culorile toamnei în Maramureș”, semnată de Ilie Tudorel, dar și o expoziție de obiecte de artizanat, prec um și un stand cu produse tradiționale specifice.

          Programul artistic a fost susținut de ”Grupul de copii bifluierari” și ”Grupul de dansatori” din Oncești, de ”Dobașii” din Vadu Izei, de Ansamblul ”Mugurii Codrului” din Băița de sub Codru, de Ansamblul ”Coconii” din Călinești, de Ansamblul ”Strugurelul” din Cicîrlău, de ”Urmașii lui Pintea” din Ocna Șugatag, de Grupul ”Moroșanca” și Ansamblul ”Mara”, de reprezentanți ai Școlii Populare de Artă ”Liviu Borlan”, dar și de alte ansambluri din Petrova, Giulești, Târgu Lăpuș, Nănești, Recea, Șieu, Groșii Țibleșului, Dragomirești, Sighet, Bicaz, Bistra, Bârsana și Ieud, ”Mugurii de Tisa” din Sarasău.

            Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a vorbit despre frumusețea și unicitatea județului, despre faptul că tradițiile și obiceiurile noastre sunt printre cele mai valoroase lucruri care le avem și trebuie păstrate pentru generațiile următoare. ”Maramureșul este unic. Au existat de-a lungul timpului multe încercări de a crea similitudini între tradițiile județului nostru și alte zone de pe glob, dar nu s-a reușit, pentru că aici trăiesc oameni autentici și unici. Am moștenit tradițiile de la părinții noștri și avem datoria sfântă de a le păstra intacte pentru copiii noștri, pentru ca ei să se poată bucura de frumusețea și unicitatea lor. Maramureșul a pierdut în ultimii 25 de ani foarte multe lucruri: industrii întregi, de la minerit la combinate siderurgice, uzine, dar nu a putut nimeni să ne ia tradițiile. De-a lungul istoriei au fost imperii care au încercat să cârmuiască meleagurile noastre și care le-au interzis strămoșilor noștri credința și valorile autentice însă nu au reușit să ne ia obiceiurile, maramureșenii fiind dintotdeauna oameni cu coloana vertebrală dreaptă. Este datoria noastră, ca administrație județeană în primul rând, de a ne afla în prima linie a bătăliei pentru păstrarea tradițiilor. Doresc să asigur toate autoritățile locale că vom fi în continuare alături de fiecare dintre ei, pentru a susține financiar sărbătorile tradiționale care se desfășoară în fiecare comunitate maramureșeană. Mulțumesc colegilor din Satu Mare, din Oaș, care au fost alături de conducerea Maramureșului atunci când am susținut candidatura municipiului Baia Mare pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 și doresc să îi asigur atât pe ei, cât și pe toți cei ce ne-au fost aproape, că Maramureșul va răspunde prezent oricăror solicitări pe viitor. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc Academiei Române pentru ca răspunde prezent tuturor inițiativelor culturale care au loc în localitățile Maramureșului, așa cum nu se întâmplă, cred, în nicio altă zonă din România”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Print Email
Tigari Contrabanda Roata

Ţigări în valoare de 100.000 lei conficate la frontiera de Nord a Romaniei

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări şi în PTF Siret, 11.700 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 100.000 lei, ţigări pe care patru cetăţeni, trei români şi un ucrainean, au încercat să le introducă ilegal din Ucraina în România.

         

* Azi dimineaţă, la nivelul S.P.F Sighetu Marmaţiei – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră au identificat pe o stradă secundară din municipiul Sighetu Marmaţiei, în apropierea râului Tisa, un autoturism marca Renault, înmatriculat în Franţa, în interiorul căruia au putut fi observate mai multe colete cu ţigări.

În imediata apropiere se afla parcată o autoutilitară, iar sub aceasta, ascuns, a fost identificat un cetăţean ucrainean S. Mykhailo de 34 de ani, iar la observarea patrulei poliţiei de frontieră acesta a aruncat cheia de contact de la autoturismul Renault în vegetaţia de pe marginea carosabilului.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii maşinii încărcate cu ţigări şi a cetăţeanului ucrainean la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii, s-a constatat că în interiorul autoturismului se aflau 16 de baxuri care conţin 8.000 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de 72.160 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, autoturismul marca Renault în valoare de 5.000 euro a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar în cauză se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

*Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, jud. Maramureş, au declanşat, ieri, 11 noiembrie a.c., o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu tutun, în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 16.00, un echipaj al poliţiei de  frontieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat două persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

          Imediat, s-a trecut la urmărirea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au încercat să fugă, însă poliţiştii de frontieră au reuşit să le reţină.

          La faţa locului au fost descoperite patru colete voluminoase care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

Cele două persoane reţinute au fost identificate ca fiind cetăţeni români, B. Robert de 29 de ani şi V. Marian de 23 de ani, ambii domiciliaţi pe raza jud. Maramureş, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări, de diferite mărci, în valoare de 27.000 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

* Tot ieri, 11 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român Marius N., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza jud. Botoşani, conducând un autoturism marca Peugeot.

          În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

          Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în pneurile autoturismului, cantitatea de 700 pachete de țigări, marca Kent, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 854 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Print Email
Statie Seini3

La Seini s-a inaugurat instalatia pilot de produce a biogazului, proiect unic in Romania

Joi, 10 noiembrie 2016, la Seini a avut loc inaugurarea instalației pilot de produce a biogazului. Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acesta este finanțat dintr-un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și un grant de la Fondul Global de Mediu, precum și din fondurile proprii ale orașului Seini și ale Consiliului Județean Maramureș. Obiectivul general al proiectului este de a sprijini Guvernul României în îndeplinirea cerințelor Directivei Nitrați a Uniunii Europene prin reducerea deversărilor de nutrienți în corpurile de apă, promovarea modificărilor comportamentale la nivel de localitate și întărirea capacității instituționale și de reglementare. Evenimentul de la Seini a început cu cuvântul de deschidere al primarului orașului, Gabriela Tulbure. Au vorbit și Simona Olimpia Negru, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cornelia Nagy, secretar general adjunct la Ministerul Finanțelor Publice, precum și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Tema ”Biogazul – dincolo de energie verde” a fost prezentat de Naiana Milea, director UMP ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. După tăierea panglicii inaugurale la instalația pilot de producere a biogazului din orașul Seini, viceprimarul Octavian Bodea a prezentat componentele instalației pilot.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că, de-a lungul anilor, a încercat să convingă administrațiile locale de faptul că este necesară o îmbunătățire a activității administrative prin dezvoltarea unor strategii locale, care să urmarească, în pricipal, creșterea resurselor de venit pentru bugetele locale. ”Încercăm să promovăm proiectele prin care primăriile să devină cu adevărat autonome, având surse de venit suplimentare pentru a putea implementa proiecte de dezvoltare europeană. Primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure și administrația locală au înțeles repede cât de important este acest lucru și au propus Consiliului Județean Maramureș un parteneriat într-un proiect inovativ, unic în țară. Proiectul aduce în Seini noi locuri de muncă, bani suplimentari la bugetul local și, nu în ultimul rând, un impact pozitiv asupra mediului. Vorbim despre un proiect pilot și sper ca, pe viitor, exemplul curajos al administrației seinene și în special al primarului Gabriela Tulbure să fie preluat de cât mai multe localități din Maramureș. Statia de biogaz de la Seini, care acum este funcțională, reprezintă o investitie de peste 3 milioane de euro, finanțată de Banca Mondialăîn urma unui parteneriat încheiat între Ministerul Mediului, Consiliul Județean Maramures șiPrimăria Seini. Seiniul este un exemplu de performanță în administrație și meritul principal este al primarului Gabriela Tulbure. Comunitatea locală își produce acum energia electrică în regim propriu și poate, de asemenea, să furnizeze în sistem surplusul. La Seini există 14 noi locuri de muncă și un mediu mai curat și mult mai puțin poluat”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Gabriela Tulbure: ”Proiectul îndeplinit și funcțional la parametri doriți de șase luni este unic în țară”

”Am avut parte de o zi cu totul specială înscrisă cu aur în istoria contemporană a comunității noastre. Ne-am bucurat împreună de inaugurarea unei investiții prolifice, o adevărată fabrică care aduce beneficii orașului nostru în cele trei componente, sectorul economic, de mediu și social. Proiectul nostru îndeplinit și funcțional la parametri doriți de șase luni este unic în țară. Cu o aleasă și de marcă asistență am tăiat panglica inaugurală, o încununare a unui efort conjugat de aproape patru ani. Ne-a fost alături ministrul secretar de stat MMAP, Olimpia Simona Negru, colaboratoarea noastră de suflet și dăruire, Naiana Milea, director UMP MMAP, Eugenia Mecea, șef serviciu, Direcția generală investiții MMAP, subprefectul Gavriș Ardelean, președintele Consiliului Județean Maramureș, partener în proiect, Gabriel Zetea, senatorul Sorin Bota, deputatul Călin Matei, viceprimarul Octavian Bodea. Au răspuns invitației noastre constructorii, proiectanții, consultanți, foarte mulți primari, reprezentanți ai protecției mediului, ai universităților, facultăți din domeniul investiției din Baia Mare, Satu Mare, Cluj, fermieri, diverși specialiști, preoți, consilieri locali și alți invitați importanți implicați. Cu mândrie am primit felicitările călduroase adresate nouă, curajului nostru de a implementa ceva unic, ce părea de domeniul științifico-fantastic la început. Suntem fericiți să confirmăm că instalația care de acum rămâne în grija noastră este performantă și total funcțională, având toate autorizațiile primite. Este un succes care ne aduce bucuria în suflet și asumarea responsabilității unui atât de important pas în drumul dezvoltării localității noastre”, a declarat primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure.

Print Email
Politia Moto Copy

Alcoolul şi şofatul sunt incompatibile!

Şoferii care conduc autovehicule deşi se află sub influenţa băuturilor alcoolice pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

 

          Aseară, la ora 20.30, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din satul Borcut, a condus un autoturism pe DC 35 din localitatea de domiciliu. Într-o curbă uşoară la stânga a evitat un câine ce a apărut în faţa maşinii, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în şanţ.

          În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Lui i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia să nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Print Email
Ambasador Marinel

Ambasadorul Bosniei Herțegovina în vizită la Primăria Baia Mare

În cursul zilei de ieri, 10 noiembrie primarul interimar Dl. Marinel Rob a primit vizita unei delegații din Bosnia Herțegovina, formată din Dr. Mile Vasic, ambasabor al Bosniei Herțegovina și Vesna Rodic, coordonator proiecte internaționale din cadrul Universității Banja Luka, care au fost însoțiți de prof. univ. dr. Petrică Pop – Sitar, prorectorul Universității Tehnice Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare. Excelența Sa, Dr. Mile Vasik se află în această perioadă în Maramureș, cu ocazia Conferinței Internaționale ”Innovative ideas in sciences – Idei Inovative în științe”, organizată de Centrul Universitar Nord Baia Mare – din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca, în colaborare cu Universitatea Banja Luka din Bosnia Herțegovina. Discuțiile au fost axate pe subiecte curente pe plan național și internațional, dar mai ales pe oportunitățile de colaborare ale Municipiului Baia Mare cu orașe din Bosnia Herțegovina, în scopul promovării intereselor comune. (Sursa: foto + text: www.baiamare.ro)

Print Email
HHHHHH 1600x1000

Politica privind fisierele cookies

Citeste mai departe
Print Email
Donald Trump

Donald Trump este noul presedinte al SUA

Magnatul de 70 de ani a invins-o pe Hillary Clinton si a sfidat sondajele, clasa politica si mass-media adverse

Donald Trump este noul presedinte al Statelor Unite ale Americii, dupa ce contracandidata democrata Hillary Clinton l-a sunat si si-a recunoscut infrangerea in alegerile desfasurate marti. Donald Trump a sfidat astfel sondajele de opinie, ostilitatea generalizata a sistemului politic si mediatic din SUA si a devenit cel de-al 45-lea presedinte american, la capatul celei mai violente si murdare campanii electorale din era moderna. In discursul victorios, Trump a renuntat la cateva dintre temele favorite de campanie, precum imigrantii, zidul de la granita cu Mexic si amenintarile la dresa lui Clinton. Marea necunoscuta pentru comunitatea internationala este acum echipa lui Trump si in ce masura izolationismul promovat in camapanie se va transforma in politica oficiala.

Trump a castigat 276 de electori (avea nevoie de 270 pentru a castiga cursa), Hillary - doar 218.

La cinci-sase ore dupa inchiderea urnelor in primele state americane, Donald Trump conducea in fata lui Hillary Clinton. Chiar daca a pierdut California (un stat cu 55 de electori, fief democrat), republicanul a luat Florida si mai multe state indecise (swing states) si conducea la numarul de electori, avand nevoie doar de circa 30 de astfel de voturi pentru a merge la Casa Alba.

Republicanii isi mai asigura majoritatea in Camera Reprezentantilor (213-152) si in Senat (48-46). 

Cum si-au impartit Clinton si Trump voturile din statele indecise

donald trump hillary clinton

Candidatul republican Donald Trump a reusit, pana la aceasta ora, sa castige cel putin patru dintre cele cateva state unde sondajele nu dadeau un castigator clar si unde s-a concentrat batalia electorala in ultimele luni. Astfel, el si-a revendicat Florida, Ohio, Iowa si Carolina de Nord, in timp ce rivala sa, Hillary Clinton, si-a asigurat doar Virginia si Nevada, conform rezultatelor partiale, potrivit BBC.

Votul in alte cateva state-cheie - Pennsylvania, New Hampshire, Michigan si Wisconsin - despre care se credea, pana in ultima clipa, ca nu se vor abate de la votul pro-democrati de la ultimele scrutinuri si vor vota Clinton in pofida avansului lui Trump din finalul cursei electorale, era inca indecis la 7.45 ora Romaniei.

In Pennsylvania, Michigan si New Hampshire Trump avea un avantaj de un punct procentual in fata lui Clinton, la aceeasi ora, potrivit cifrelor livrate in direct de New York Times.

Votul in aceste state este foarte important, deoarece ele contribuie cu un numar mare de mari electori in Colegiu Electoral.

BBC noteaza ca Ohio a fost un castig major pentru Donald Trump, avand in vedere ca niciun republican nu a castigat prezidentialele fara o victorie in acest stat. Foarte importanta a fost si Iowa, care ultima data a votat pentru un republican in 2004.

Statele din centrul si sudul tarii au votat preponderent cu Trump, in timp ce Clinton si-a asigurat votul in aproape toata salba de state din nord-est si in statele din vestul SUA.

Preluare HOTNEWS.RO:::  

(Sursa text: www.hotnews.ro, Sursa foto: http://edition.cnn.com,  http://www.slate.com )

Print Email
Ambasador Zetea

Ambasadorul Bosniei Herțegovina a vizitat Consiliul Județean Maramureș

Conducerea executivă a Consiliului Județean Maramureș a primit, astăzi, vizita unei delegații din Bosnia Herțegovina, formată din dr. Mile VASIĆ, ambasador al Bosniei Herțegovina și coordonator proiecte internaționale din cadrul Universității Banja Luka, Vesna Rodic însoțiți de prorectorul Universității Tehnice Cluj Napoca – Centrului Universitar Nord Baia Mare, pro. univ. dr. Petrică Pop – Sitar. Excelența Sa, dr. Mile VASIĆ, se află în perioada 10-11 noiembrie 2016 în Maramureș, cu ocazia Conferinței Internaționale ” Innovative ideas in sciences - Idei inovative în științe”, organizată de Centrul Universitar Nord  Baia Mare – din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca, în colaborare cu Universitatea Banja Luka din Bosnia Herțegovina.

La întâlnirea care a avut loc la Consiliul Județean Maramureș au mai participat Vesna Rodic – coordonator proiecte internaționale din cadrul Universității Banja Luka, prof. univ. dr. Petrică Pop - Sitar – prorector al Centrului Universitar Nord Baia Mare, Lucian Morar – vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și Mihaela Lițe – șef Birou Relații Internaționale.

„Vreau să-i mulțumesc prorectorului Universității Tehnice Cluj Napoca – Centrului Universitar Nord Baia Mare, pro. univ. dr. Petrică Pop – Sitar pentru intermedierea acestei întâlniri. Este pentru prima dată când ambasadorul Bosniei Herțegovina este prezent în Maramureș. A fost impresionat de frumusețea județului nostru și am stabilit să rămânem în legătură în perioada următoare pentru a putea intermedia pentru comunitățile maramureșene oportunități de înfrățire cu cele din Bosnia. Este important pentru noi să oferim maramureșenilor o cât mai mare vizibilitate în afara granițelor României pentru ca astfel, printr-o acțiune integrată a brandului Maramureș să dezvoltăm una dintre principalele activități economice și turistice”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de colaborare între localități din județul Maramureș și din Bosnia Herțegovina, Excelența Sa având în vedere identificarea unor potențiale parteneriate ce vor putea fi dezvoltate în viitor. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a lansat invitația Excelenței Sale de a reveni în Maramureș anul viitor într-o vizită mai amplă, care să cuprindă cele mai reprezentative obiective din  județul nostru.

Print Email
Porci Aprilie

Măsuri pentru prevenierea și combaterea pestei porcine africane

Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane a fost aprobat astăzi de Guvern, în condițiile în care România se află în situația de risc iminent față de această boală, prin notificarea cazurilor de pestă porcină africană în Ucraina și în Republica Moldova, în vecinătatea țării noastre.

Programul are scopul de a stabili măsuri armonizate de biosecuritate, profilaxie și control în situații epidemiologice de creștere a riscului, respectiv în situația confirmării oficiale în România a pestei porcine africane, pentru a preveni răspândirea bolii și în alte regiuni sau pentru a combate boala.

Obiectivele Programului vizează:

  • porcinele domestice, pentru care se stabilesc, de exemplu, criteriile minime de biosecuritate sau modul de intervenție în cazul suspiciunii și al confirmării oficiale a bolii,
  • porcii mistreți, pentru care se stabilește strategia de management și de vînătoare, modul de desfășurarea a campaniilor de conștientizare și de avertizare a gestionarilor fondurilor cinegetice, a responsabililor zonelor protejate și a vânătorilor sau modul de intervenție în cazul suspiciunii și al confirmării oficiale a bolii la porcii mistreți.

Programul se aplică până la eliminarea riscului privind apariția pestei porcine africare și/sau declararea teritoriului României ca liber de boală.

Pentru porcinele domestice, Programul se aplică în exploatațiile comerciale și în exploatațiile nonprofesionale existente pe teritoriul României.

De asemenea, programul se aplică pentru toți porcii mistreți, indiferent de sistemul de proprietate/exploatare.

Hotărârea adoptată de Guvern stabilește drept zonă de mare risc fâșia de teren aflată la frontiera de stat cu Ucraina, pe o distanță de 20 km de la frontieră spre interiorul țării.

Activitățile necesare și obligatorii în scopul detectării timpurii a virusului pestei porcine africane sunt următoarele:

  • notificarea imediată a medicului veterinar de liberă practică sau a medicului veterinar oficial a cazurilor de îmbolnăvire sau moarte a animalelor susceptibile, în vederea examinării și a recoltării de probe pentru laborator;
  • efectuarea supravegherii intensive, prin inspecții ale porcilor domestici și ale porcilor mistreți, pe o distanță de 20 km de la frontieră spre interiorul țării, începând de la frontiera cu Ucraina și cu Republica Moldova;
  • supravegherea intensivă a populației de porci domestici și de porci mistreți aflate în localitățile, în fondurile cinegetice, în parcurile naționale și suprafețele Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”, situate de-a lungul șoselelor naționale și ale autostrăzilor pe care pot circula mijloace de transport care vin din Ucraina și din Republica Moldova;
  • întărirea controlului în punctele de trecere a frontierei de stat asupra produselor de origine animală aflate în bagajele persoanelor și în coletele sosite din țări terțe, precum și asupra mijloacelor de transport, în vederea preîntâmpinării introducerii frauduloase a unor alimente de origine animală prin care se poate transmite pesta porcină africană;
  • menținerea unei stări permanente de alertă a centrelor locale de combatere a bolilor din județele aflate la graniță cu Ucraina și Republica Moldova;
  • în zonele de mare risc se supraveghează săptămâna evoluția mortalității la porcii aflați în exploatații și în fondurile cinegetice, în parcurile naționale și suprafețele Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”, crescătoriile de vânat și complexurile de vânătoare, pentru porcii mistreți.

Actul normativ cuprinde, se asemenea, măsurile de profilaxie și control care se aplică la porcii domesticiți din exploatațiile de pe teritoriul României. Astfel, de exemplu, în zonele în care pesta porcină africană a fost confirmată oficial, este interzisă hrănirea animalelor sau folosirea de așternut cu iarbă sau fân provenite din zonele aflate sub restricții. De asemenea, creșterea porcinelor domestice în spații neîngrădite și neprotejate împotriva contactului cu porcii mistreți este strict interzisă.

În exploatațiile comerciale de porcine domestice, medicul veterinar de liberă practică cu contract de prestări servicii veterinare are obligația de a comunica direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județeană, modificările apărute în starea de sănătate a porcinelor și numărul animalelor moarte din exploatație.

Un alt capitol se referă la măsurile care se aplică pentru porcii mistreți din fondurile cinegetice, parcurile naționale, Rezervația Biosferi ”Delta Dunării”, crescătoriile de vânat și complexurile de vânătoare. Printre aceste măsuri  se află și obligația ca în crescătoriile de vânat și în complexurile de vânătoare să existe un contract cu un medic veterinar de liberă practică care să asiste partidele de vânătoare, să examineze vânatul, să recolteze probele și să certifice transporturile de vânat către centrele de procesare.

Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană are obligația să informeze periodic proprietarii crescătoriilor de vânat și ai complexurilor de vânătoare cu privire la situația epizootologică a bolilor la porcii mistreți care evoluează în comunitatea europeană și în țările terțe din jurul României.

Din momentul confirmării oficiale a primului focar de pestă porcină africană în România sunt aplicate, în zonele cu restricții pentru teritoriul considerat infectat, cel puțin următoarele măsuri:

  • cotele de vânătoare sunt analizate de Minsiterul mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Autoritatea Națională Sanitară veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și sunt stabilite ținând cont de necesitatea reducerii populației de porci mistreți existente;
  • administrarea de hrană pentru momirea porcilor mistreți la locurile de pândă este permisă;
  • hrănirea susținută cu cantități îndestulătoare de hrană, pe parcursul iernii, a porcilor mistreți este interzisă;
  • încurajarea vânătorii care are ca obiect anumite categorii de proci mistreți, îndeosebi pentru femelele adulte și sub-adulte; ținta vânătorii este atingerea densității de 0,5 mistreți pe km² sau mai redusă, pentru a împiedica răspândirea bolii.

ANSVSA și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene vor desfășura campanii de informare și avertizare periodice, pentru informarea tuturor categoriilor de persoane care pot veni în contact cu porcii mistreți, referitor la strategia stabilită pentru profilaxia și controlul bolii.

De asemenea, Programul aprobat de Executiv cuprinde și Planul de contingență al României pentru pesta porcină, care cuprinde prevederi privind desemnarea și atribuțiile factorilor de decizie și intervenție în focare, resursele financiare, de personal și echipamente, necesarul de instruiri, modul de comunicare a crizei și modul de ecarisare a materiilor de risc rezultate din focare.

Astfel, în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană se aprobă despăgubiri în condițiile stabilite de HG 1214/2009.

Costurile necesare aplicării măsurilor legale de control al bolilor infecto-contagioase sunt finanțate din bugetul ANSVSA, precum și al unităților subordonate.

Sursele financiare necesare altor măsuri ce se impun pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane se asigură prin bugetele anuale aprobate ANSVSA și ale instituțiilor care contribuie la aplicarea măsurilor de control.

Dacă fondurile prevăzute în buget nu sunt suficiente, acestea se asigură cu prioritate prin virări de credite bugetare și de angajament sau se pot aloca fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

De asemenea, hotărârea adoptată de Executiv completează unele acte normative deoarece, în gestionarea crizelor generate de evoluția epizootiilor sanitar-veterinare, managementul riscului nu aparține doar serviciilor sanitar-veterinare, ci și celorlalte instituții publice cu atribuții în managementul riscului care dețin rol principal sau care asigură funcții de sprijin, conform legislației în vigoare, privind managementul tipurilor de risc din România.

Print Email
Politia De Frontiera Vama

Autoturism furat din Spania, descoperit la P.T.F. Petea

          Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat un autoturism marca Seat Ibiza, în valoare de 9.000 euro, care figurează in bazele de date ca fiind furat din Spania.

       Marți, 08 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera Vasile D., în vârstă de 42 de ani, domiciliat în Satu Mare. Bărbatul conducea un autoturism marca Seat Ibiza, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice României.

Cu ocazia verificarilor in bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul este semnalat ca fiind furat din Spania din luna ianuarie 2016.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 40.500 lei, a fost indisponibilizat la SPF Petea pentru continuarea cercetărilor.

În cauză polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Print Email

Page 134 of 273

  • Start
  • Prev
  • 129
  • 130
  • 131
  • 132
  • 133
  • 134
  • 135
  • 136
  • 137
  • 138
  • Next
  • End
Fara contrabanda
Aradi-Vendeghaz
Popasul
Popasul II
eonmyline
BANNER VITAL1
rentsilvania
baner- vital
rentsilvania

Copyright © 2016 - 2024 ZIUA24.RO. Toate drepturile rezervate

Contact information: ziua24@gmail.com.

Informaţiile publicate pe site-ul ZIUA24.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.