Ziua Eroilor

Ziua Eroilor a fost sărbătorită în Baia Mare joi, 9 iunie, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Monumentul Ostașului Român de Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare. Ziua Eroilor este sărbătoare națională a poporului roman și se celebrează la 40 de zile după Învierea Domnului Isus Christos, odată cu Înălţarea la cer a Mântuitorului.

Evenimentul a început cu prezentarea onorului, de către detașamentul de onoare, prefectului județului Maramureș. Apoi, Fanfara Municipală a intonat Imnul Național al României, iar oficialitățile prezente au rostit alocuțiuni. Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a făcut un istoric al Zilei Eroilor, sărbătorită pentru prima oară imediat după Primul Război Mondial, în 1920. Apoi a rostit: “Un erou este şi martirul pentru credinţă, şi cel care a murit pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, şi cel care a murit în închisorile comuniste. Toţi aceşti eroi au în comun capacitatea de sacrificiu pentru un ideal înalt. Vreau să cred că toți martirii, toți eroii neamului românesc au primit răsplata nemuririi pentru sacrificiul lor. Fiecare dintre ei merită recunoștința noastră, căci fiecăruia în parte îi datorăm viața noastră de astăzi, așa cum este ea. În acest moment, țin să aduc mulțumiri eroilor noștri încă în viață, veteranii de război și foștii deținuți politici. Poate că ei nu simt zi de zi că le prețuim sacrificiile așa cum ar trebui, dar măcar în această zi de sărbătoare națională trebuie să ne amintim faptele lor, care au țesut istoria noastră recentă. Veteranii de război și foștii deținuți politici sunt eroii de lângă noi, sunt cei de la care ar trebui să învățăm ce înseamnă, cu adevărat, patriotismul. Ei au scăpat cu viață din încercările prin care au trecut și își poartă cicatricile cu demnitate.”

În continuare, cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria eroilor care au plătit cu viața crezul într-un ideal.

Au mai susținut discursuri: președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”, Filiala Maramureș, col. (r) Ioan Bota, vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Valer Zetea și primarul interimar al municipiului Baia Mare, Istvan Ludescher.

Prea Sfințitul Justin Sigheteanul, Episcop Vicar al Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoți, a oficiat serviciul religios și a sfințit coroanele de flori. La Obeliscul Cimitirului Comemorativ a fost depusă o coroană de flori, iar elevi ai Școlii Generale “George Coșbuc” și ai Liceului de Arte au depus flori la plăcile comemorative din cimitir. În continuare, prefectul județului Maramureș, deputații de Maramureș, reprezentanții Consiliului Județean, ai Primăriei Baia Mare, ai Consiliului Local Baia Mare, ai Asociației “Regina Maria”, ai structurilor Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Afacerilor Interne, ai instituțiilor deconcentrate, ai partidelor politice, precum și ai altor instituții și persoane fizice au depus coroane de flori la Monumentul Ostașului Român. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz