Craciun In Maramures 2015prim

Ediţia din acest an a manifestărilor derulate sub genericul „Crăciun în Maramureş a stat sub semnul cifrei şapte pentru că, fiind ediţia a şaptea, au fost şapte zile de evenimente şi şapte primării participante din şapte colţuri ale judeţului. S-a dorit reprezentarea tuturor zonelor etno-folclorice din judeţ fiind prezente cu preparate tradiţionale Borşa, Băiţa de Sub Codru, Bicaz, Botiza, Groşii Ţibleşului, Rona de Sus şi Valea Chioarului. De dimineaţă, gospodari şi gospodine din toate aceste localităţi au venit la Muzeul Satului din Baia Mare unde au început pregătirile pentru prepararea produselor din porcul proaspăt tăiat. Pe lângă preparatele din carne de porc, s-au oferit miilor de colindători colăcei, mere, nuci, prăjituri şi cozonaci, dar şi mâncare de post. Pentru o zi, Muzeul Satului a prins viaţă, aici fiind o autentică zi de ajun de crăciun, când copii şi adulţi umblă cu colinda de la o casă la alta.

Pentru prima oară în acest an, la Crăciunul Maramureşean au venit şi colindători din afara judeţului. Ansamblul „Opincuţa” din Chişinău, coordonat de profesoara Maria Lupu a colindat la Muzeul Satului. Micuţii colindători au fost răsplătiţi de artista populară Ana Meţenti cu brăţări croşetate în culorile drapelului românesc. De asemenea, ansamblul folcloric din Ciocăneşti – Suceava, a colindat şi a prezentat o adevărată paradă a costumelor autentice sucevene.

„Crăciunul nu este doar ceea ce se vede, ceea ce se făptuieşte, nu este doar o înşiruire de evenimente, pregătiri şi ritualuri. Crăciunul este şi ceea ce se simte, este sentiment, trăire, energie, credinţă. Cu atât mai mult, în Maramureş, Crăciunul e așa cum îl vedeţi aici, acum, curat şi luminos, pentru că aşa sunt oamenii pe interior. Ei trăiesc sărbătorile cu smerenie și credință, pentru că așa simt, pentru că relația lor cu divinitatea e profundă și sinceră.” – a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Zamfir Ciceu, care a ţinut să aibă alături la deschiderea festivă, pe toţi primarii participanţi, dar şi pe prefectul judeţului.

Toţi participanţii şi toţi oaspeţii au putut degusta din sarmale cu mămăligă, din tocăniţa de porc şi din vinul fiert care au fost din belşug.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz