In cele doua mari conflagratii mondiale, care au schimbat cursul istoriei si harta lumii, tara noastra a desfasurat forte impresionante. Au fost mobilizati copii, tineri si adulti, pe linia frontului sau in spatele ei, toti convinsi ca vor rascumpara cu sangele lor libertatea Romaniei. Astazi, la Coroieni, cu omeneasca emotie si adanca recunostinta, cinstim memoria eroilor acestor locuri, memoria eroilor Maramuresului!” a punctat prefectul Anton Rohian.
Ceremonia s-a desfasurat in conformitate cu prevederile Regulamentului Onorurilor si Ceremoniilor. Onorul militar a fost prezentat de catre militari din cadrul Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramures, Inspectoratului Judetean de Jandarmi “Pintea Viteazul” Maramures si Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta “Gheorghe Pop de Basesti”. Garda la monument au stat militari care au participat la misiuni internationale, atat in Irak si Afganistan. Fondul muzical al ceremoniei a fost asigurat de catre Fanfara Municipala “Millennium Band”.