Forbiden Copie 1 1200x1200

 

Lucrările artistului Dorel Topan expuse în cadrul Săptămânii Artei de la Miami, Florida
Publicat de Oana Enășel

 

Lucrări ale colegului nostru, artistul Dorel Topan, vor fi expuse săptămâna aceasta la Miami, Florida (SUA), în cadrul evenimentului Red Dot. Aflat la a treisprezecea ediție, Red Dot este unul dintre cele mai longevive evenimente independente din cadrul Săptămânii Artei de la Miami. Show-ul dedicat artei contemporane găzduiește în pavilioanele expoziționale o selecție de lucrări propuse exclusiv de galeriile de artă și atrage anual zeci de mii de vizitatori.

Tema de anul acesta este Iluminare. Vor participa 75 de galerii din întreaga lume (Statele Unite ale Americii, Canada, Columbia, China, Japonia, Italia, Austria și Germania), care vor reprezenta 500 de artiști debutanți sau consacrați.


Dorel Topan este prezent la Miami prin intermediul unei galerii newyorkeze, alături de alți artiști din Canada, Mexic, Finlanda, Croația etc. Lucrările lor vor fi expuse în pavilionul R114 din centrul de evenimente Mana Mynwood – un spațiu polivalent cu o întindere de aproximativ 10.000 de metri pătrați – partener strategic al Redwood Media Group (organizatorul Red Dot & Spectrum Miami).
Evenimentul la care va participa artistul face parte dintr-un proiect de promovare a acestuia la nivel global, care cuprinde – deocamdată – prezentarea creației lui Dorel Topan la Miami, Los Angeles, Las Vegas, New York în cadrul unor expoziții sau evenimente colective. De asemenea, contractul mai cuprinde organizarea unei expoziții personale la sfârșitul anului 2020 la sediul galeriei din Manhattan.

Săptămâna Artei de la Miami este un eveniment efervescent, dedicat artei moderne și contemporane în cadrul căruia au loc anual, în luna decembrie, peste 20 de târguri internaționale de artă care reunesc mai mult de 1200 de galerii de artă din întreaga lume și câteva mii de artiști. Mai mult, pentru a spori vizibilitatea și accesibilitatea, organizatorii deschid concomitent și un târg de artă virtual. Anul acesta, perioada de desfășurare este 5 – 9 decembrie.


Artistul Dorel Topan este o prezență constantă în proiectele caselor de licitație din România și din străinătate, precum și în expoziții de artă contemporană, cum ar fi cea din cadrul Săptămânii Artei Pariziene. Vă invităm să citiți mai multe pe site-ul artistului și pe blogul muzeului. (Sursa: https://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com)

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz