Primul Ghiozdan 1200x800

”Primul ghiozdan” oferit de Consiliul Județean a ajuns la toate cele 74 de UAT-uri partenere din Maramureș

În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Maramureș, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a prezentat aleșilor desfășurarea și implementarea programului ”Primul ghiozdan”, care se desfășoară, la nivelul județului, pentru al doilea an la rând. Dacă pentru anul școlar 2017 – 2018 au existat 69 de UAT-uri partenere din totalul de 76, unde administrațiile locale au participat cu o cofinanțare de 10%, pentru anul școlar 2018 – 2019, contractul de parteneriat între Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile administrativ-teritoriale a fost încheiat cu 74 de primării, întreaga finanțare fiind suportată de la bugetul județului. ”Primul ghiozdan” va ajunge la toți copiii care, în toamna acestui an, vor începe clasa 0.
”Din partea Consiliului Județean au fost și consilieri județeni care au participat la înmânarea ghiozdanelor echipate cu cele necesare pentru școală tuturor reprezentanților administrațiilor locale. Știu că unul dintre cei mai activi consilieri a fost Liliana Moga, acesta fiind un proiect inițiat de dânsa și susținut, în anii trecuți, din resurse personale, dar la o cotă mai redusă”, a declarat președintele Gabriel Zetea.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz