40244716 685163088 O 1200x800

Dreptul la familie nu poate fi negociat politic - tineri instituționalizați din întreaga țară se reunesc la Baia Mare

Consiliul Tinerilor Instituționalizați, structura națională de reprezentare a copiilor și a tinerilor abandonați din România, structură unică în lume, organizează, alături de Hopes&Homes for Children, în perioada 11-14 octombrie 2018, la Baia Mare, conferința internațională „Vreau Acasă”, care va reuni zeci de copii și tineri din instituțiile de protecție a copiilor din România.
Tema acestei conferințe este „Independent, dar nu SINGUR!”, iar dezbaterile din cadrul acesteia vor fi axate pe subiecte precum deprinderi de viață independentă, politici de incluziune socială a tinerilor care au părăsit sistemul de protecție specială sau care sunt în procesul de părăsire a sistemului, politici naționale privind post-instituționalizarea tinerilor.
Anul 2018 este unul al premierelor pentru Consiliul Tinerilor Instituționalizați: prima gală organizată în scopul recunoașterii eforturilor depuse de acești agenți ai schimbării, care luptă zilnic pentru a reprezenta tinerii abandonați în "centrele de dezumanizare" (așa cum le putem numi) este urmată de prima conferință internațională menită să faciliteze dialogul structurat dintre tinerii instituționalizați și autoritățile publice.


Prima ediție a conferinței este organizată sub egida Baia Mare Capitala Tineretului din România, în parteneriat cu: Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș, Primăria Baia Mare, Consiliul Tineretului din România, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Federația Organizaților Neguvernamentale pentru Copii FONPC, Ministerul Tineretului și Sportului România, UNICEF România și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin proiectul european SASCA.

Conferința Internațională „Vreau Acasă” este unul dintre evenimentele înscrise în calendarul Administrației Prezidențiale. Participanții acestui proiect se vor întâlni cu importanți factori decidenți ai țării noastre, precum parlamentari și membrii ai Guvernului, susținând, în cadrul dezbaterilor, dezideratul comun care a pus bazele campaniei de protejare a drepturilor tinerilor instituționalizați: dreptul la familie nu poate fi negociat politic.
Vă invităm să vă alăturați nouă, în cadrul deschiderii festive a Conferinței Internaționale "Vreau Acasă", care va avea loc vineri, începând cu ora 12:00, la sala Millenium a Primăriei Baia Mare.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați pagina web a Consiliului Tinerilor Instituționalizați, consiliultinerilor.ro, sau la numărul de telefon 0786336068.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz