Noul program reuneste programele actuale din sectorul educatiei, al formarii proesionale si al tineretului - Comenius, Erasmus, Erasmus Mundus, Leonardo da Vinci (formare profesionala) si Grundtvig - si pentru prima oara introduce sportul ca sector specific. Aceste sub-programme isi pastreaza numele actuale, asa cum sunt cunoscute publicului european. Cu un buget total de aproximativ 14,7 miliarde de euro, Erasmus+ sustine mobilitatea tinerilor intre 13 si 30 de ani si propune un mecanism de garantare a imprumuturilor pentru studentii la master. Datorita acestui nou instrument, tinerii vor putea obtine credite in conditii favorabile – in valoare de 12 000 euro (pentru un master de un an) pana la 18 000 de euro (pentru studii de doi ani) – pentru a –si finanta studiile in strainatate. Parlamentul subliniaza ca acest mecanism nu trebuie sa inlocuiasca niciun sistem de burse existent si nici crearea unor alte instrumente de finantare la nivel national. Erasmus+ va sprijini de asemenea un nou tip de parteneriate intre institutiile de invatamant si intreprinderi. Aliantele cunostintelor si aliantele pentru competente sectoriale ar trebui sa permita formarea profesionala a tinerilor intr-un mediu real de munca, dar si noi metode de predare adaptate cererilor de pe piata muncii.