Bloc Targu Lapus Tl1a

Trei blocuri din orasul Targu Lapus vor fi reabilitate termic integral (de la subsol, pana la mansarda) -din fonduri europene- in baza unui proiect depus la Agentia de dezvoltare Regionala ADR Nord- Vest. Este vorba despre blocurile “Semiluna” de pe strada Vasile Alecsandri, “SMA” de pe strada Doinei si “TL1A” de langa magazinul mare din centrul orasului. Fara doar si poate, cel mai mare obiectiv din cele trei il reprezinta blocul “Semiluna”. Potrivit viceprimarului Vasile Kraus, cele trei blocuri au fost cuprinse in prima etapa de reabilitare a blocurilor din orasul Targu Lapus in baza unor finantari prin Programul Operational Regional POR. Selectia celor trei blocuri nu a fost una subiectiva, procedura fiind “primul venit, primul servit” in sensul ca au avut prioritate cei ce s-au prezentat cu documentatiile complete la primarie. Viceprimarul Kraus a tinut sa sublinieze faptul ca vor urma, la rand, si alte blocuri de pe raza orasului Targu Lapus. Asta, in conditiile in care administratia orasului Targu Lapus isi propune sa reabiliteze termic cat mai multe blocuri de locuinte, alaturi de alte institutii precum scolile si o gradinita. In discutie se afla atat anveloparea cladirilor vizate, cat si reabilitarea termica la interior a imobilelor respective. Primarul Mitru Lese este convins ca, pe masura ce aceste anvelopari si reabilitari termice vor inainta, imaginea orasului Targu Lapus se va schimba radical in bine avand in vedere ca genereaza un impact vizual pozitiv in ceea ce priveste aspectul orasului. In plus, in discutie se afla confortul termic din interiorul locuintelor si, pana la urma, economii la plata facturilor de incalzire pe timpul iernii.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz