În mai puțin de două luni de la startul programului GovITHub, cei 20 de bursieri selectați, cu sprijinul altor specialiști voluntari, au demarat și dezvoltă proiecte cu impact important în domenii precum: sănătate, economie socială, fonduri europene, plăți online, auto.
În prezent, 10 proiecte sunt dezvoltate în regim intensiv, bursierii și voluntarii lucrând alături de reprezentanți ai instituțiilor publice unde vor fi implementate soluțiile IT. Pe lângă acestea, alte 20 de proiecte sunt în fază de dezvoltare.
Fiecare bursier al programului GovITHub are experiență de peste 10 ani în domeniu, în companii de talie mondială, în companii start-up, incubatoare și acceleratoare de afaceri sociale, pe care le-au fondat și dezvoltat în organizații de succes. Aceștia au competențe în consultanță și dezvoltare de software pentru firme din telecomunicații, petrol, bănci, retail, agenții de publicitate – cu experiență de muncă în SUA, Franța, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Elveția, Olanda și România. Cunoștințele lor îmbină managementul de proiect cu abilități tehnice, în zonele de arhitectură de sistem și dezvoltare software, securitatea informației, inteligență artificială și machine learning, UX/UI (user experience și user interface), vizualizare de date și data mining și au co-fondat incubare și acceleratoare de afaceri sociale.
Toate proiectele GovITHub sunt dezvoltate în regim Open Source, ceea ce înseamnă că oricine le va putea vedea și îmbunătăți. Astfel, asigurăm transparență totală asupra activității GovITHub și permitem orice îmbunătățiri sau modificări publice ulterioare ale acestor soluții, în regim deschis – sistem care elimină practica achizițiilor publice netransparente și, în același timp, dispare riscul ca statul să fie captiv al anumitor tehnologii.
Câteva exemple de proiecte cu impact național în curs de implementare prin GovITHub sunt:
Doar în proiectele enumerate, au fost cumulate peste 1200 ore de muncă din partea a 11 bursieri și peste 30 de voluntari. Comunitatea GovITHub este formată din cei 20 de bursieri, peste 300 de voluntari și peste 1000 de susținători.
Activitatea GovITHub, precum și proiectele în curs de implementare pot fi urmărite în mod transparent pe Slack: https://govithub.slack.com/, GitHub: https://github.com/gov-ithub, Facebook: https://www.facebook.com/govithub, Linkedin: https://www.linkedin.com/groups/12016458 și Twiter: https://twitter.com/GovITHub_Ro (Sursa foto: http://www.bzi.ro)