Eveniment One It1

În data de 6 aprilie 2016, Baia Mare va fi gazda unui seminar dedicat companiilor din sectorul privat din Maramureş. One-IT, în parteneriat cu Sov Consulting, OTIMMC Cluj – CIAI Satu Mare, Maramureş Business Club şi Publicom, organizează seminarul gratuit „Finanţare nerambursabilă pentru echipamente IT”, care va avea loc începând cu ora 15.00, la Best Western Eurohotel Baia Mare.

Scpul seminarului este acela de a facilita accesul companiilor maramuresene la informatii legate de finantarile nerambursabile disponibile in exercitiul financiar 2016-2020. Se vine, astfel, in intampinarea celor care doresc sa isi optimizeze procesele interne de lucru cu ajtuorul tehnologiei de ultima generatie si care vor sa acceseze fonduri eeuropene nerambursabile pentru investitii cum ar fi:

  • Achiztitionarea de echipamente IT: servere, clculatoare, laptopuri, multifuntionale si alte periferice;
  • Achizitionarea de software si licente;
  • Realizarea de software si programe informatice personalizate.

Proiectele care se pot depune sunt pe mai multe linii de finantare si nu numai pentru echipamente IT – sunt eligibile si constructii, achizitii masini, sediu, etc – iar daca au si componenta de echipamente IT puteti sa primiti punctaj mai mare. )

Invitaţi speciali:

  • Cristian Raţiu, consilier în cadrul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Cluj, CIAI Satu Mare;
  • Ovidiu Goga, manager Sov Consulting – expert Finanţări nerambursabile.

Participantii la acest seminar vro avea sansa de a afla informatii utile cu privire la:

  • Fondurile europene disponibile pentru modernizarea echipamentelor IT
  • Criteriile de eligibilitate pentru accesare
  • Domeniile de activitate şi cheltuielile care primesc finanţare nerambursabilă
  • Etapele şi duratele obţinerii efective a finanţării
  • Costurile obţinerii de fonduri europene
  • Perioadele de depunere a proiectelor etc.

Participarea la seminar este gratuită. Dacă doriţi ca productivitatea afacerii dumneavoastră să crească folosind aceste unelte, atunci rezervaţi- vă acum locul la seminar accesând link-ulwww.one-it.ro/finantare-it

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz