Sindicat Doru

În opinia liderilor sindicali din Informații și Comunicații,

Managerii Telekom plătiți cu salarii exorbitante și reprezentanții statului român girează dezastrul unei companii aflate în reorganizări haotice și permanente

Baia Mare – octombrie 2016

            Maramureșul a fost gazda întâlnirii reprezentanților Comitetului Director al Sindicatului Național din Tehnologia Informațiilor și Comunicații (SNTIC), sindicat al cărui președinte național este Ioan Doru Dăncuș. Timp de două zile lideri din mai multe județe au dezbătut și aprobat mai multe puncte de lucru aflate pe ordinea de zi. Invitat al președintelui Doru Dăncuș a fost Cristiana Matei, președinte al Alianței Sindicatelor din Tehnologia Informațiilor și Comunicații. Totodată, au fost prezenți, tot cu statut de invitați, colegi din departamentele tehnice Telekom din județele Sălaj, Bistrița Năsăud, Sibiu, Hunedoara, Satu Mare și Maramureș.

            Discuțiile au vizat chestiuni organizatorice, dar importante au fost punctele care au vizat reorganizările și restructurările care au loc sau vor avea loc în cadrul companiei Telekom, în special discuțiile legate de dorința administrației de a implementa un program inegal de lucru la nivelul Telekom. Toate aceste schimbări, nu neapărat în favoarea oamenilor, sunt negociate cu administrația companiei, în liniște, de unii lideri ai Sindicatului Național din Telecomunicații, în schimbul unor favoruri de ordin personal. Cristiana Matei a făcut o sinteză a proiectelor de reorganizare/restructurare ce au fost transmise de administrația Telekom membrilor de sindicat în zona OSA, IMCC și DTH. Multe proiecte de reorganizare demarate începând cu 1 iulie 2016 nu au fost finalizate nici în prezent. Mai mult, acestea au suferit modificări pe măsura introducerii lor. “Atragem atenția membrilor noștri de sindicat că înaintea modificărilor Contractelor Individuale de Muncă prin acte adiționale privind programul de lucru inegal al tehnicienilor, acest lucru presupune modificarea Contractului Colectiv de Muncă de către părțile semnatare conform art. 116 din Codul Muncii” a precizat Cristina Matei.

      Liderul SNTIC Doru Dăncuș a fost mult mai dur în ceea ce privește proiectele de reorganizare din cadrul Telekom România. ”Este trist și frustrant în același timp că managerii plătiți cu salarii exorbitante pentru o companie care se zbate să reziste pe piața de telecomunicații, nu învață absolut nimic din greșelile trecutului privind reorganizarea companiei. În ultimii 15 ani am asistat la reorganizări haotice de activități bazate în principal pe reducere de personal și externalizări de activități. Ceea ce este mai grav, este faptul că aceste proiecte au fost girate, asumate și susținute frenetic de către directorii regionali, dar eșecul vizibil din deteriorarea relațiilor cu clienții noștri nu a fost asumat de nimeni!!! Ba mai mult, acești Dumnezei ai reorganizărilor încasează sume colosale drept bonusuri de performanță!!!

     Fac un apel si pe această cale ca reprezentanții statului român în Consiliul de Administrație să intervină și să susțină interesele României, deoarece acesta înca mai deține 46 % din acțiunile Telekom România și nu cunosc să fi incasat în ultima perioadă ceva profit de pe urma managementului performant din Telekom!” a conchis Doru Dăncuș.

           

Prezenți fiind și reprezentanți din departamentele tehnice Telekom România din mai multe județe, o parte dintre discuții au vizat și probleme specifice muncii lor: supraîncărcarea tehnicienilor cu activități noi și parcurgerea de distanțe mari, lucru ce poate fi observat în aplicații (TOA), susținerea unei aplicații în care se introduc date nereale, munca cu terții, lipsa echipamentului de lucru sau echipament necorespunzator.“În cadrul grupului Deutche Telekom se vehiculează importanța relațiilor de familie, lucru ce contravine cu introducerea unui program de lucru inuman și discriminatoriu, contrar tuturor principiilor ce țin de relațiile interumane și interfamiliale. Introducând un program de lucru inegal, acesta duce la probleme în gestionarea materialelor și uneltelor din dotare, verificarea tehnică a parcului auto la predarea / primirea mașinii.

Compania dorește să fim mai prezenți / penetranți în piață, dar în același timp se dorește reducerea parcului auto exact de la persoanele cele mai prezente alături de clienți (tehnicienii)“ a precizat Ioan Doru Dăncuș, președinte SNTIC.

Toate aceste probleme ridicate au dus discuțiile spre două zone extrem de importante ale angajaților din Telekom, și nu numai: lipsa de reacție a statului român, prin reprezentanții puși să reprezinte interesele României pentru cele 46% din acțiunile deținute de stat, lipsa de reacție ce ne duce cu gândul la faptul că în consiliile de administrație sunt numiți oameni fără personalitate și lipsiți de profesionalism ori acolo sunt puși oameni al căror interese nu țin de protejarea unor bunuri naționale, ci personale sau de grup.

Și mai există și o a doua zonă, ce ține  de Legea Dialogului Social. Din acest punct de vedere, sindicaliștii din SNTIC trag un semnal de alarmă către factorii decizionali, sustinând că Legea Dialogului Social trebuie modificată de urgență. Acum aceasta nu răspunde nevoilor angajatului român, fiind o formă cel puțin bizară a unui joc la cacealma între liderii sindicali și administrație.

Având în vedere cele discutate în cadrul Comitetului Director, liderii SNTIC își rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele de acțiune sindicale. 

Președinte SNTIC,                                                                                   Secretar General,

   Doru Dăncuș                                                                                                Paul Micu