Pmp

Posibila adoptare a măsurilor noului Cod Fiscal, votat de PSD si PNL, va determina un gol bugetar de aproximativ 7 miliarde de euro (4,7% din PIB). Cum vor acoperi această diferență și de unde vin banii, nimeni nu știe, nu există soluții. Când ne gândim că mai e nevoie și de alți bani pentru investiții în drumuri, autostrăzi, școli ori spitale, realizăm că acest guvern duce țara pe un drum necunoscut și primejdios. Politica defectuoasă a guvernului, din ultimii doi ani, ne-a adus o datorie de 11 miliarde de euro. Victor Ponta ne demonstrează prin tot ceea ce face că este dispus să sacrifice viitorul României de dragul intereselor sale și ale PSD. Avem de aface cu un Cod Fiscal ce promovează măsuri nefundamentate, riscante, ce încurajează consumul și nu productivitatea,. Pe termen lung pot afecta grav economia, aspect menționat și de Președintele BNR, Mugur Isărescu. Complicitatea parlamentarilor PNL la acest dezechilibru economic  este evidentă, nu au tras un semnal de alarmă asupra riscurilor, ba mai mult au votat alături de PSD. Fapt ce ne demonstrează că liberalii cedează tentației populismului.

 

Partidul Mișcarea Populară nu a votat acest Cod Fiscal, am preferat să nu ne alăturăm celor ce pun pe primul loc interesul de partid și urmăresc doar scorul electoral din 2016. Totul este realizat de către aceștia prin amăgirea populației cu politici fiscale ce par utile la prima vedere dar la o analiză mai detaliată se dovedesc a fi nefezabile si periculoase. Ne dorim o politică fiscală ce să aibă la bază măsuri gândite pe termen lung, sustenabile și care permit o dezvoltare economică de durată. Toți ce care gândesc la fel sunt așteptați să contribuie la acest obiectiv alături de Partidul Mișcarea Populară.

Partidul Miscarea Populara Maramures, Presedinte Todoran Adrian