Urbis Ion Pop

 

Interviu cu General de brigadă (r) Ion POP – Director general al SC „Urbis” S.A. Baia Mare

Reporter: Se împlinesc, iată, 2 ani de când ați preluat conducerea transportului în comun. La acest moment de bilanț, care credeți că sunt cele mai importante criterii de apreciere ale activității SC „Urbis” S.A. Baia Mare și implicit ale Dumneavoastră?

Dir. gen. Ion POP: Aprecierea activității se face, în mod firesc, analizând indicatorii de performanță. Acest lucru s-a realizat  periodic de către Consiliul de Administrație, dar și în Consiliul Local Baia Mare. Fără a vă prezenta statistici, se poate spune, fără echivoc, faptul că societatea pe care o conduc și-a îndeplinit în mod constant obiectivele stabilite. Nu este doar meritul meu, ci și a întregului colectiv pe care îl conduc, al conducerii comunității, fie cea executivă, fie cea legislativă.

Rep: Câteva din dovezile ce atestă aprecierea  activității SC „Urbis” S.A., atât pe plan local,  cât și național, se regăsesc în  diplomele și premiile primite pentru locurile ocupate în topurile pentru anul 2014. Cum ați reușit aceste performanțe, la o societatea care era cunoscută, până nu demult, ca una cu  probleme și care sunt perspectivele pe care le vizați?

Dir. gen. Ion POP: Într-adevăr, societatea era cunscută ca una ce avea unele probleme, de organizare, depășiri ale consumurilor de carburanți (peste limite legale), ca să dau câteva exemple. De aceea, primele măsuri pe care le-am luat au vizat  reorganizarea întregii  activități de exploatare, prin montarea de GPS-uri pe toate mijloacele de transport. Pasul următor a fost reorganizarea selecției resursei umane. În urma unei analize temeinice, personalul a fost triat. Din pacate, în situațiile în care lipsa de profesionalism, cea de răspundere s-au dovedit a fi deficitare, s-a ajuns și la unele disponibilizări. În paralel am reușit să găsim personal competent și cu experiență, care s-a integrat rapid în parametrii de performanță ce îi aveam de atins. Am avut și avem o bună și constantă legatură cu biserica ortodoxă. Plecând de la axioma potrivit căreia omul sfințește locul, Preasfinția Sa Episcop Vicar, al Maramureșului și Sătmarului, dr. Justin Hodea Sigheteanul, a sfințit la propriu locul de muncă și am  pornit la un drum cu multe obstacole care au fost depășite prin profesionalism și tenacitate. Așa cum ați menționat, rezultatele activității sunt dovedite și cu diplomele și premiile acordate în topul local, în cele naționale. Este un început bun, pe care îl vom continua, „acompaniați” de tot mai putini cârcotași și contestatari.

Rep: Apropo, știu că au fost, nu puține, momentele în care ați fost contestat, acuzat de fel de fel de măsuri dictatoriale. Ce ați făcut și cum ați trecut peste ele?

Dir. gen. Ion POP: Bătrânii spuneau, că numai în copacul care dă roade se aruncă cu piatră. Am trecut peste răutăți, peste calomnii și acuzații nefondate și mi-am văzut de drumul meu, cu încăpățânarea moroșanului care știe că are dreptate și care mai știe că, întotdeauna, adevărul iese la iveală. Nu pot spune că n-am mai greșit, pe ici pe colo, dar în problemele importante, am avut dreptate.

Rep: Cum apreciază salariații ceea ce ați realizat și ce așteptări au pentru viitor?

Dir. gen. Ion POP: Marea majoritate a salariaților apreciază realist ceea ce am realizat împreună. Mai sunt „voci” care încearcă să intre în disonanță cu marea majoritate. E adevarat, din ce în ce mai puține, dar este normal. Unii se conving pe parcurs că este mai bine să lucrezi corect, să dormi fără griji și să fii răsplătit pentru munca ta doar în cadrul normelor legale. Și aici pot menționa că majorările de salarii, stimulentele, recompensele și drepturile pe care până acum nu le-au avut, sunt dovada clară că eforturile sunt răsplătite corespunzător. Viitorul sună bine, așa că sunt optimist, nu numai că suntem pe drumul cel bun, dar și că direcția e bună. 

Rep: Ce mesaj aveți pentru salariați, pentru colaboratori, și normal, pentru călători?

Dir. Gen. Ion POP: Să fie sănătoși, multumiți de ceea ce au obținut în activitate, și nu în ultimul rând să aibă credință în Dumnezeu și în viitor.În Ajun de Anul Nou doresc să transmit tuturor sănătate și La mulți ani!

S.C. URBIS S.A în Topurile Naționale

premiere urbis urtp
Având în vedere rezultatele obţinute în anul 2014, S.C. URBIS S.A. s-a clasat pe locuri fruntaşe în Topurile Naţionale respectiv:
- Topul Naţional organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private din Romania locul II la productivitate şi locul VI la performanţă globală;
- Topul Firmelor Maramureşene organizat de Camera de Comerţ şi Industriei Maramureş locul I - “Alte transporturi terestre de călători”;
- Topul Naţional organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României locul III - “Alte transporturi terestre de călători”;
- Topul Uniunii Române a Transportatorilor Publici locul I categoria Întreprinderi Mari - “Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători”.
 
Stație nouă de Inspecție Tehnică Periodică la S.C. URBIS S.A
 
statie itp urbis decembrie

Stația I.T.P. este situată în incinta Bazei de Troleibuze de pe strada 8 Martie nr.3 (vis-a-vis de Colegiul Tehnic “Transilvania”). Aceasta este dotată cu echipamente noi, de ultimă generație, care respectă cele mai ridicate standarde de calitate în domeniu. La aceasta stație se pot efectua inspecții tehnice la toate categoriile de autovehicule, inclusiv la troleibuze, acesta fiind un element de noutate, dotarea cu rețeaua de contact în interiorul stației fiind unică în țară.  

 

 

Programul Statiei ITP Urbis Baia Mare:

itp urbis nouLuni- Vineri : 08:00-20:00
Sambata : 08:00-14:00
Planificari se pot face  la telefon 0722-987381 si tel/fax 0362-803099 sau prin e-mail la adresa itpurbis@urbisbaiamare.ro.
Persoane de contact: Teh. Zoicaș Ioan  -    0746-488172; Ing.  Pintea Rareș -   0741-071877; Sing. Nemeș Mihai – 0751-513009; Ing.   Bogdan Georgel – 0729-500360; Teh. Tămaș Vasile – 0755-652363
 
Tarife Statia ITP Urbis Baia Mare
 
itp urbis nou1Autoturism  - 90 lei;
Microbuz, autorulotă, automobile utilitare, mixte, specializate, speciale cu masa totală maximă autorizată până la 3,5 t inclusive   --  110 lei;
Autovehicul cu masa totală maximă autorizată peste 3,5 t  --  150 lei;
Remorcă şi rulotă fără sistem de frânare  --  60 lei, Remorcă, semiremorcă şi rulotă MTMA <3,5 t  -- 60 lei, Remorcă, semiremorcă şi rulotă MTMA >3,5 t  --  120 lei;
Taxi, şcoli de şoferi autoturisme  -- 55 lei; Tractor rutier  -- 70 lei; Taxi, şcoli de şoferi cu MTMA >3,5 t  -- 120 lei.
Toate categoriile de pensionari beneficiaza de o reducere de 20% din tarifele mentionate. 

  

autobuz solaris1S.C. URBIS S.A. închiriază suprafețele exterioare ale autobuzelor și troleibuzelor în scopul afișării de materiale publicitare. Relații suplimentare se pot obține de la ing. Băbuț Cristina - șef Serviciu Logistic, tel. 0746-138275 și ec. Onea Dorica, tel. 0733.404135, e-mail achizitii@urbisbaiamare.ro
Tarife practicate:
*Autobuze/troleibuze articulate – pret 120 Euro/troleibuz/luna
*Autobuze Mecedes Conecto – pret 125 Euro/autobus/luna
*Autobuze Solaris Urbino Solo – pret 125 Euro/autobus/luna
Preturile nu include TVA
 
 
dispecerat urbis nou
dispecerat urbis nevchi
dispecerat colana gara2 nou
dispecerat coloana gara2 vechi
statie itp urbis decembrie
statie itp veche
atelir mentenanta noua
atelier mentenanta veche
sala mese noua
sala mese veche