Prefect Subprefect0

          La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa a declarat că încasările la sfârșitul anului trecut au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. Programul anual a fost realizat în procent de 103,5%.

Exporturi semnificative la biroul vamal la sfârșitul anului 2017

Activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației a fost realizată, în special din comerțul cu state terțe. Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 28 de controale la persoane juridice, peste 1400 controale colete poștale și 12 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Principalele mărfuri importate au fost: cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, încălțăminte, piulițe din oțel, țesături impregnate, părți de mobilier din lemn, piulițe din oțel, brichete și peleți din lemn pentru foc. Acestea au provin din Ucraina, China și Turcia. Mărfurile exportate la nivelul județului provin din Elveția, Federația Rusă, Turcia și Ucraina (elemente lamelare stratificate, mobilier din lemn, rafturi din lemn. Au fost identificate 17 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri (țigarete, băuturi spirtoase, produse de origine animală), cuantumul amenzilor vamale aplicate fiind în valoare de 1500 lei. Punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost tranzitat, în luna decembrie de peste 15.000 mijloace de transport, respectiv peste 88.000 de persoane, a precizat șeful biroului vamal de interior Maramureș, Teodor Lupuți. În anul trecut programul a fost realizat în procent de 106,6%.

La nivel CAS Maramureș au fost încheiat contractele cu toți medicii de familie. De asemenea, nu au fost înregistrate restanțe la plăți pentru serviciile medicale, a punctat, Președintele-Director General CAS Maramureș, Carmen Prodan