Mugurelul

În intervalul 14 – 18 august 2017, Ansamblul Mugurelul de la Clubul Copiilor Sighetu Marmației se va afla în Uzice – Serbia, unde va participa la cea de-a IX-a ediție a festivalului internațional de folclor ”Children’s Folklore Festival ”Licidersko srce”. Copiii din Maramureș vor reprezenta România la acest renumit festival care are ca scop promovarea folclorului și a tradițiilor din diferite state dar și legarea de noi prietenii și prezentarea țărilor participante.

Ioan Muntean, directorul Clubului Copiilor Sighetu Marmației a solicitat sprijinul Consiliului Județean Maramureș pentru a fi acoperite costurile transportului până în Serbia și retur. La ultimă ședință a CJ Maramureș, aleșii județeni au aprobat alocarea, din rezerva bugetară, a sumei de 5.000 de lei pentru ca această deplasare să fie posibilă.