Grigore Lutai 800x532

În cadrul Galei Ambasadorilor, organizată de Consiliul Județean cu ocazia celei de-a treia ediții a Zilelor Maramureșului, unul dintre titlurile de Ambasador al Turismului Maramureșean a fost acordat, la categoria turism religios, părintelui Grigore Luțai, din Săpânța. Preot de 27 de ani, ctitor al Mănăstirii Peri cu cel mai înalt turn - se spune -, din Europa, preotul Grigore Luțai s-a declarat extrem de încântat de această distincție onorifică care recunoaște meritele sale în una dintre cele mai frumoase zone ale județului, Săpânța.

Mesajul său a început cu o urare de bun venit adresată tuturor celor care au ales să ne fie oaspeți pentru câteva zile, reprezentanți ai misiunilor diplomatice sosite din mai multe colțuri ale lumii, dar și oficialităților prezente de la nivel central. ”Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu aici și cred că este o bucurie și pentru dumneavoastră, cei care ați ajuns în cel mai frumos loc al Maramureșului. Am venit împreună să dăm un mesaj pentru cei care doresc să ne vadă, să ne audă, să vadă Maramureșul în întreaga sa splendoare. Cimitirul Vesel din Săpânța este unic în felul lui. Așa cum a fost clasat la un mare simpozion din America, în Pennsylvania, primul în Europa, al doilea în lume, acest cimitir aparte are semnificația lui. Toate cimitirele sunt dureri și suferințe, dar, așa cum spunea Constantin Noica, marele filozof: ”Din Cimitirul Vesel am ieșit râzând”. Iar pe lângă acest cimitir s-a adăugat o frumoasă mănăstire, ca un străjer în Țara Maramureșului de Sus. Profit de prezența președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în Maramureș și vorbesc în numele comunității din Săpânța, rugându-l să ne ajute în finanțarea proiectelor depuse, deoarece comunitatea are mare nevoie de sprijin. Totodată, vă așteptăm pe toți, acasă la noi”, a declarat preotul Grigore Luțai.
Întrebat cum se simte din calitatea de Ambasador al Turismului Maramureșean, părintele din Săpânța a arătat că este o onoare și o mândrie să primească acest titlu onorific, care este o încununare a muncii sale de aprope trei decenii.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz