
Având în vedere că, în perioada verii, creşte numărul turiştilor români şi străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a luat o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul prin punctele de trecere;
Măsuri
În scopul asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă şi în punctele de trecere a frontierei, precum şi al fluidizării traficului de călători şi marfă, conducerea ITPF Sighetu Marmației a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control eficient şi operativ:
Recomandări:
Verificări sistematice la frontieră
Reamintim că, începând cu luna noiembrie 2015, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.
Condiţii călătorie minori
Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de vară, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că încă se întâlnesc situaţii în care prevederile legale nu sunt cunoscute, reamintim condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate:
Legea 248/2005 prevede faptul ca aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
Poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai în următoarele cazuri:
- în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
- în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
În cazul părinţilor divorţaţi, chiar dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
- în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă pe lângă cazierul judiciar o declaraţie:
va ambilor părinţi,
va părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă,
va părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.
Prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.
Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.
Declaraţia trebuie să cuprindă şi următoarele menţiuni:
021.9590 – număr unic de apel al Poliţiei de Frontieră Române
Reamintim că numărul unic de informare al Poliţiei de Frontieră Române, pe întreg teritoriul ţării, este 021.9590. Acest serviciu funcţionează non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei etc.
Totodată, apelând numărul 021.9590, cetățenii pot semnala incidente survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special etc.