
Stadiul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş” a fost subiectul conferinţei de presă susţinută azi, 17 noiembrie 2015, de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu şi de membrii Unităţii de Implementare a Proiectului. Principala tematică abordată a vizat lucrările care se efectuează pe depozitul de deşeuri neconforme de la Satu Nou de Jos – Baia Mare, unde este în derulare contractul de lucrări nr. 8813 din 09.12.2014, „Proiectare şi execuţie pentru închiderea in situ a depozitelor de deşeuri neconforme urbane la Vişeu de Sus, Tepliţa - Sighetu Marmaţiei şi Satu Nou de Jos – Baia Mare, respectiv proiectare şi execuţie pentru trei relocări la Seini, Rohia – Târgu Lăpuş, Arinieş – Borşa”, investiţie realizată în cadrul contractului de finanţare nr. 462/RO/10.02.2014.
S-a prezentat cronologia derulării lucrărilor pe depozitul neconform de la Satu Nou de Jos, activitate care în acest moment este obstrucţionată de operatorul de pe rampă S.C. Drusal S.A.
În 4 iunie 2015, Consiliul Judeţean Maramureş, în calitate de administrator al terenului și Beneficiar al proiectului, a încercat încheierea unui Protocol de colaborare între SC Drusal SA în calitate de operator, Asocierea Implenia Baugesellschaft m.b.H – Întreprindere Montaj Instalţii S.A – Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A în calitate de Antreprenor și Județul Maramureș, încercare eșuată, prin neasumarea prin semnare de către operator a Protocolului.
În 24 iulie 2015, antreprenorul a intenționat să înceapă lucrările de execuție însă, operatorul a obstrucționat accesul acestuia pe amplasament. În acest sens, CJMM a solicitat sprijinul autorităților competente în vederea punerii în aplicare a Autorizației de Construire nr. 38/14.07.2015 pentru implementarea cu succes a proiectului.
În 27 august 2015 antreprenorul comunică beneficiarului intenția de a intra din nou pe amplasament, solicitând în acest sens asigurarea forțelor de ordine abilitate, pentru a fi evitate evenimentele neplăcute.
În 2 septembrie 2015 au fost mobilizate resursele necesare pentru începerea lucrărilor, însă au fost împiedicată intrarea pe amplasament de angajații unei firme de pază și protecție, aflați sub contract cu S.C. Drusal S.A.
Prin adresa nr. 9902/2683/3806/09.11.2015, CJMM a solicitat SC Drusal SA eliberarea coronamentului depozitului în zona în care antreprenorul își amenajează drumul tehnologic, precum și un protocol de colaborare semnat de reprezentanții legali ai societății, în care să fie prevăzute inclusiv obligațiile operatorului și ale Antreprenorului, conform celor două acte de reglementare emise de autoritățile de mediu pentru acest amplasament.
În data de 29.10.2015, antreprenorul a demarat lucrările pentru construire drumului tehnologic de acces pe amplasament, iar pentru evitarea deversării de levigat din canalul colector a fost mobilizată o autospecială în vederea vidanjării surplusului de levigat.
S.C. Drusal S.A. solicită înscrierea dreptului de folosinţă a terenului înscris în CF nr. 52025 UAT Groşi – teren pe care este amplasat depozitul de deşeuri Satu Nou, iar OCPI respinge prin încheierea emisă de nr. 47160/14.09.2015, înscrierea.
În prezent, utilajele antreprenorului sunt mobilizate pentru începerea lucrărilor, însă acestea sunt blocate de operator, care şi-a amplasat utilajele pe coronamentul depozitului.
Preşedintele Zamfir Ciceu a ţinut să releve importanţa finalizării documentaţiilor în vedere demarării licitaţiilor pentru activităţile de operare.