Afis Dlcv

In zilele de sâmbătă, 15 august și duminică, 16 august 2015, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Maramureșul va reveni în centrul atenției cu cea de-a șasea ediție a evenimentului "Drumul Lung spre Cimitirul Vesel". Este vorba despre un festival de cultură, muzică și joc tradițional ce va avea loc în comuna Săpânța. "Drumul Lung spre Cimitirul Vesel" are, în acest an, oaspeti de seamă: Gheorghe Turda, Grupul Iza şi invitatul special Mircea.

“Suntem intr-o pozitie buna, dar e foarte multa munca de facut…Consiliul Judetean ne-a dat o suvbventie de 20.000 de lei….Din fericire, am primit mai devreme o cantitate de 25 mc de lemn de la Bistrita Nasaud. Sunt eforturi comunitare in preajma acestui proiect-: un domn din Bistrita ne-a dat cherestea taiat, un alt domn de la Sighet ne-a ofert un tir pentru transport, altcineva motorina…toate astea pentru crearea scenografiei evenimentului.  Tot festivalul se va derula pe o pajiste, in mjloc se va pune un ring de dans de 80 mp la nivelul solului, iar n mijlocul ringului un podium. Deasupra podiumului va fi un mare fus cu o inaltime de 5 metri ce se confectioneaza la atelierul lui Mos Pupaza din Valea Stejarului, un fus din frasin. Cu acest fus vom realiza, cu sprijinul a 900 mp de panza alba, un parasolar care va tine de umbra pe pajiste. De jur imprejurul ringului de dans vor fi sapte ciupercute de lemn, fiecare de 30 mp, pentru cate un mestesugar: olarit,cergi,toluri, camasi, opinci, masti etc”,  a declarat Peter Hurley, coordonatorul proiectului.

Practic, in ambele zile, manifestarile vor incepe in preajma orelor 15:00 cu atelierele de lucru. Apoi, de la orele 17:00 vor debura  activitatile artistice la scena, pentru ca intre orele 119:00 si 21:00 participantii sa se poata desfasura la jocurile de pe ringul de dans. In incheiere, roganizatorii vor pregati foc de tabara pe pajistea alatura. Gheorghe Turda va veni sambatain fata participantilor cu 45 de minute de reprezentatie artistica, iar duminica Grupul Iza ii va incanta pe cei care vor lua parte la festival.  Invitatul special Mircea Florian, unul dinte initiatorii Cenaclului Flacara, va veni cu trei tulnicarese de 70 de ani din Tara Motilor. Peter Hurley a dezvaluit ca are de gand sa inceapa festivalul, sambata, cu tulncaresele pentru ca tulnicele sa rasune in Sapanta sis a anunte cea de-a sasea editie a manifestarii anuale.

În fiecare dintre cele două zile de festival vor avea loc ateliere de meşteşugărit. Dumitru Pop Tincu, urmaş al celebrului Stan Ion Pătraş va iniția invitaţii în conceperea crucilor vesele, iar Vasi Poştaşul le va vorbi despre muzica tradiţională. Acestea sunt doar două dintre surprizele care sunt pregătite pentru cei prezenți la ediția de anul acesta a festivalului. Meșteșugarii vor dezvălui secretele olăritului, producţiei de lână, ale cioplirii crucilor din lemn, dar și detalii interesante și mai puțin cunoscute despre motivele populare româneşti sau multe alte istorisiri locale. Aceştia vor putea fi găsiţi în foișoarele amplasate în jurul unui fus înalt de 5 metri. 

"În fiecare an de Sfânta Maria am amplasat o piatră de hotar, o bornă, în promovarea satului românesc. Sunt așa de încântat de conceptul nostru de anul acesta! Simt că ar putea să fie cel mai frumos dintre toate, pentru că sărbătorim esența satului în sine. Construim o scenografie în care elementele autentice sunt îmbinate într-un singur concept fermecător! Săpânța e un sat viu, un fenomen complex! Acest fenomen poate fi trăit doar vizitându-l! Esența nu poate fi transpusă pe scena unui oraș sau in străinătate. Magia satului se simte doar aici, pe pământul lui. Anul acesta, sărbătorim această creație multimilenară: satul Carpatic autentic!" - declară irlandezul Peter Hurley, inițiatorul acestui proiect.

Festivalul va reuni artiști, lăutari și tarafuri care vor cânta doar muzică tradițională din Maramureș și, pentru o experiență cât mai autentică, participanții vor putea gusta bucate cu specific local, pregătite de câteva femei din Săpânța și vor avea ocazia, opțional, să se cazeze în casele localnicilor. Totodată, turiștii dornici să exploreze zona vor putea face acest lucru și pe două roți. În parteneriat cu Asociația Green Revolution, 40 de biciclete vor fi puse la dispoziția acestora pentru a se bucura de frumusețea peisajelor rurale maramureșene.

„Mai ales când plecăm în vacanță, mulți dintre noi suntem «vânători» de experiențe speciale, unice. Cred că un astfel de moment se «coace» în Săpânța în zilele de 15 și 16 august 2015. Pentru oricine simte nevoia unei «infuzii» concentrate de autentic în viața de zi cu zi - mai ales pentru cei care traiesc în orașele mari - pelerinajul la Săpânța va fi o răsplată binemeritată!”, promite Peter Hurley.

Încă de la prima ediție, din anul 2010, proiectul a reușit să pună sub lumina reflectoarelor cultura vie a satului românesc, în special pe cea a Maramureșului.  Printre succesele de până acum se numără: concertele inedite din Cimitirul Vesel de la Săpânța, semnate de compozitorul irlandez Shaun Davey ("Vocile din Cimitirul Vesel" - 2010 și 2014), concertele semnate de maestrul Grigore Leșe (Săpânța - 2010, "Pe drumurile lu' Leșe" prin Târgu Lăpuș - 2011) și concertul extraordinar care a contribuit la făurirea proiectului "Roots Revival România" (2013). 

Evenimentul este organizat de Asociația Interculturală de Tradiții în parteneriat cu Ambasada Irlandei în România, Institutul Cultural Român, Consiliul Județean Maramureș, Primăria Săpânța, Școala gimnazială Săpânța, Școala de Artă “Gheorghe Chivu” Sighetu Marmației și Primăria Sighetu Marmației.

Detalii despre transport, cazare, modalități de petrecere a timpului liber, dar și alte informații utile pot fi găsite pe site-ul www.drumullung.rosau pe pagina de Facebook a evenimentuluiwww.facebook.com/DLCV.festival.