Prima editie a manifestarii „Zilele Maramuresului” va debuta la inceputul lunii mai a acestui an. Evenimentul, in care vor fi implicate toate institutiile de cultura din subordinea Consiliului Judetean Maramures, se doreste un pas important in promovarea identitatii culturale si istorice a judetului. Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu a avut o prima intalnire cu directorii institutiilor din subordine, intalnire la care s-au facut propuneri in scopul conturarii unui program al manifestarii. Din program nu vor lipsi seminariile pe teme de cultura si istorie, expozitii si vernisaje la toate muzeele din Baia Mare, intalniri cu oameni de afaceri, dar si spectacole si concursuri in aer liber. Toate acestea vor avea ca protagonisti personalitati maramuresene, din spectrul cultural, artistic, economic si academic.