In cadrul unor astfel de actiuni, ieri, politistii de ordine publica au confiscat 20 de pomi de Craciun si peste 20 mc de material lemnos. Politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice  impreuna cu specialisti din cadrul Directiei Silvice Maramures au efectuat, tot ieri, verificari cu privire la legalitatea circulatiei materialului lemnos pe ruta Baia Mare – Poienile de sub Munte. In locul numit „Hera” au depistat in trafic o autoutilitara care transporta cherestea fag netivita, material lemnos pentru care conducatorul auto a prezentat un aviz de insotire cu valabilitate expirata. Barbatul din Berbesti, comuna Giulesti a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 2.000 de lei, iar cheresteaua - in volum de 7.83 mc- a fost predata in custodia unei societati comerciale din Rona de Sus. Si in locul numit „Corbu”, in fondul forestier national administrat de Ocolul Silvic Poieni, politistii Sectiei 4 Leordina au depistat o autoplatforma care transporta arbori de esenta rasinoase pentru care conducatorul auto nu a putut prezenta documente de provenienta. Politistii au confiscat materialul lemnos, 14 mc, si l-au predat Ocolului Silvic Poieni. Barbatul este cercetat pentru comiterea infractiunilor de taiere ilegala si furt de arbori.  Politistii din Seini au efectuat ieri verificari privind legalitatea comercializarii pomilor de Craciun pe raza localitatii. Astfel, ei au identificat un barbat de 55 de ani, din comuna Vama, judetul Satu Mare, care oferea spre vânzare pomi de Craciun desi nu detinea documentele necesare prevazute de lege pentru a desfasura o astfel de activitate. Politistii au ridicat in vederea confiscarii 20 astfel de arbori si l-au sanctionat contraventional pe barbat.