Printre liniile de finantare ale acestui program se numara si infratirile intre localitati, sustinerea proiectelor societatii civile si memoria istorica europeana (activitati referitoare la momente definitorii si puncte de referinta din istoria europeana recenta, la regimurile totalitare din istoria moderna a Europei si la comemorarea victimelor acestora). Reprezentantii Punctului “Europa pentru cetateni” au prezentat ghidul programului si modalitatea de depunere a potentialelor aplicatii, insistand pe modificarile ce au aparut in liniile de finantare deschise anul acesta. Programul Europa pentru Cetateni 2014- 2020 este gestionat de Agentia Executiva pentru Educatie, Audiovizual si Cultura din cadrul Comisiei Europene. Componentele programului sunt reprezentate de : Componenta 1. Memorie istorica europeana si Componenta 2. Implicare democratica si participare civica avand sub-ramurile ei : Infratirea oraselor, Retele de orase, Proiecte ale societatii civile.
Pentru perioada programatica 2014- 2020, Agentia Executiva pentru Educatie, Audiovizual si Cultura a publicat un calendar ce se va respecta anual privind termenele de depunere a cererilor de finantare, dupa cum urmeaza: Memorie istorica europeana – 1 martie, Infratirea oraselor si Retele de orase– 1 martie si 1 septembrie iar pentru Proiecte ale societatii civile – 1 martie. Pentru a fi eligibile, cererile de finantare trebuie sa incurajeze dialogul inter-cultural, activitatile de promovare ale valorilor europene, voluntariatul, schimbul de bune practici, caracterul transnational si dimensiunea locala.
Reprezentantii Punctului “Europa pentru cetateni” au explicat felul in care se depun cererile de finantare, procedura se va derula on-line, iar formularul de proiect va fi unul electronic. Potentialii beneficiari de grant cat si partenerii lor trebuie sa se inregistreze in Portalul Participantului, un mecanismul unic de inregistrare al Comisiei Europene si sa primeasca un numar PIC (Participant Identification Code - codul de identificare a participantilor) pe baza caruia vor crea formularul electronic al cererii de finantare.
Sesiunea de lucru s-a incheiat prin prezentarea unor exemple de buna practica a unor proiecte ce au primit finantare in cadrul acestui program, mai ales ca in perioada programatica anterioara, 195 de aplicatii au fost depuse din Romania, observandu-se interesul crescut pentru acest programul comunitar.