163324968485 14538 S4 Copy 1200x800



* Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat două acțiuni pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu țigări, în urma cărora au confiscat aproximativ 84.000 pachete de ţigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 1.000.000 de lei.

* Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

 

 

Astfel, în data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, lucrătorii noștri aflați în misiune pe DC 86A au observat, venind dinspre cătunul Coblioara, un microbuz înmatriculat în Franța. Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea mașinii în trafic. Însă șoferul a ignorat semnalele și și-a continuat deplasarea. Imediat colegii noștri au pornit în urmărirea microbuzului pe care, după aproximativ un kilometru, l-au găsit abandonat în curtea unui imobil din localitatea Bobeica.

 

 

În urma cercetării la fața locului, în interiorul microbuzului au fost descoperite mai multe colete cu țigări, care au fost transportate la sediul Sectorului PF Izvoarele Sucevei. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 79.990 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară și din magazine de tip duty free.

 

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

 

Întreaga cantitate de țigări în valoare de 935.883 lei a fost ridicată în vederea confiscării, mașina a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

 

 

Și polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sighetu Marmației au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate. Astfel, în data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 06.00, colegii noștri aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat au observat pe direcția localității de frontieră Rona de Sus, județul Maramureș, mai mlte persoane care transportau colete voluminoase dinspre frontiera de stat spre interiorul țării. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea grupului, efectuând somațiile legale prin voce. Însă persoanele nu s-au supus somațiilor, iar colegii noștri au executat două focuri de avertisment cu armamentul din dotare, în plan vertical, respectând prevederile legale în vigoare. Persoanele au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin, trecând prin apa râului Tisa din România în Ucraina.

 

 

Au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

 

 

Ulterior, în zona respectivă au fost descoperite mai multe colete cu țigări. Acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.999 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free.

 

 

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 46.788 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz