19956677 1779081178786660 1238248776984860378 O Crop 894x492 800x440 1200x800

Consiliul Județean Maramureș (CJMM) și Asociația Interculturală de Tradiții (AIT) prezintă proiectul intitulat “Satele Unite ale României”, unul dintre proiectele care celebrează Centenarul Marii Uniri a României.

Scopul proiectului Satele Unite ale României îl reprezintă unirea comunităților rurale ale României într-un concept de valorificare a culturii tradiționale, a tradițiilor și obiceiurilor.

Proiectul face o chemare națională și internațională către oameni activi cultural, comunități, sate, grupuri de sate învecinate reprezentând toate țările etnografice ale României, inclusiv românii de pretutindeni, să fie gazde pentru o petrecere Centenară: fără scenă, cu amplificare minimă, cu muzică „live”, necoreografiată, cu mâncare locală, petreceri sătești ca altădată!

Fiecare comunitate înscrisă se angajează:

1. Să pregătească în satul său un micro-eveniment în perioada 1 iulie - 31 august 2018 care include o petrecere centenară, deschis localnicilor, turiștilor, satelor învecinate.

2. Să trimită o delegație la Reuniunea Satelor din 18 – 19 august 2018 în Maramureș, județul care primește onorific titlul de „Capitală Culturală Țărănească 2018!

Toate micro-evenimentele vor fi conectate într-o hartă online, promovată național și internațional. Comunitățile pot să se înscrie simplu, online, pe site-ul proiectului - www.sateleunitealeromaniei.ro - completând formularul de înscriere.

Ideea izvorăște din Maramureș, dar invitația este deschisă românilor de pretutindeni. În fiecare an, Reuniunea Satelor va fi găzduită de o altă comunitate din România, aleasă prin candidatură, primind titlul de „Capitală Culturală Țărănească” a anului respectiv!

SATELE UNITE ALE ROMÂNIEI – România autentică prin oameni, dragoste și bunătate!