20180329 103941 1200x800

Proiectul educațional ”Prietenul meu polițistul”, inițiat de domnul profesor dr. Iuga Ion, directorul Palatului Copiilor din Baia Mare, a continuat astăzi la Școala Gimnazială ”Dr. Victor Babeș” din Baia Mare, împreună cu reprezentanți ai Biroului Rutier al Poliției Municipiului Baia Mare.


Acest proiect are ca scop sărbătorirea Zilei Poliției - 25 martie, colaborarea interinstituțională de prevenire, constatare şi combatere a accidentelor de circulaţie, prevenirea victimizării minorilor și a delincvenţei juvenile precum și formarea în rândul elevilor şi a cadrelor didactice a unei imagini corecte despre angajaţii instituţiilor care acţionează în caz de urgenţe.
Scopul și obiectivele acestui proiect au fost atinse, având un impact educativ semnificativ asupra grupului țintă și anume :
schimbarea atitudinii elevilor față de autorităţi percepându-l pe polițist ca pe un prieten care veghează la siguranța cetățeanului și nu ca persoana care ne dă amendă atunci când greșim;
conștientizarea riscului accidentelor rutiere;
accidentul nu este o glumă de care să te amuzi, ci un fapt foarte tragic;
conștientizarea că prioritatea nu te scutește de accident și că umbrela te protejează de ploaie nu de impactul cu un vehicul;
cunoașterea faptul că în urma unui accident rămân victime, traume psihice și pagube materiale;
conștientizarea riscului utilizării telefonului mobil pe stradă, îndeosebi atunci când efectuezi o traversare;
cadrele didactice au înțeles necesitatea pregătirii suplimentare a elevilor prin organizarea și realizarea de activităţi de tip extrașcolar nonformal.
Feedback-ul pozitiv primit de către polițiști din partea copiilor participanți îi motivează pe aceștia la continuarea cu plăcere a acestor tipuri de activități.
Cunoștințele asimilate de către cadrele didactice în timpul cursului de formare profesională din cadrul acest proiect, organizat de Casa Corpului Didactic Maramureș, vor îmbunătăți modul în care se face prevenirea accidentelor de circulație. Este mult mai benefic să previi un necaz decât să repari greșelile care în trafic, de cele mai multe ori, nu pot fi reparate; reprezentanții poliției, cadrele didactice și părinții elevilor depun un efort comun în acest sens.

Coordonator de proiect
prof. Olar Mircea