1635495941175 48557b9ebd03422f973a510272521775 S41 Copy 1200x800



 

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei au depistat doi cetăţeni din Sudan şi Burkina Faso care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

 

 

În data de 29 octombrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

 

 

Astfel, în jurul orei 00.05, un echipaj al poliției de frontieră a depistat doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, dinspre frontieră spre oraşul Siret, județul Suceava.

 

 

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.

 

 

În urma verificărilor s-a stabilit că unul dintre ei este un bărbat din Sudan în vârstă de 32 de ani, iar celălalt din Burkina Faso, de 33 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu intenţia de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

 

 

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz