8 1200x800 01

 

 

Peste 27 km de drum județean vor fi reabilitați în Țara Lăpușului



Un nou contract de lucrări de infrastructură, cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) I, a fost semnat marți, 29 ianuarie 2019, la Consiliul Județean Maramureș. Alături de șeful administrației județene, Gabriel Zetea și vicepreședintele George Moldovan s-au aflat și consilieri județeni, dar și o parte dintre primarii din Țara Lăpușului.

 


Contractul de lucrări care a fost semnat de către președintele Consiliului Județean și de reprezentatul firmei câștigătoare privește reabilitarea tronsonului DJ 109F, limită judeţ Sălaj – Târgu Lăpuş (DN 18B) – Dămăcușeni – Rogoz (DJ 171) - LOT1. Sectorul de drum județean 109F, care se va reabilita, este situat de la limita cu județul Sălaj și trece prin localitățile Baba, Drăghia, Coroieni, Vălenii Lăpușului, Răzoare, Târgu Lăpuș (intersecția cu DN 18B), Dămăcușeni și Rogoz (intersecția cu DJ 171), și are o lungime totală de 27,426 km.

 


Oferta desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a revenit Asocierii SC Dimex 2000 Company SRL, ca lider de asociere, și SC Explan SRL (Asociat), cu subcontractanții SC Pado Group Infrastructures SRL, SC Electrosursa Servcom SRL, SC 4C Project Consulting SRL, Construcții Feroviare Mureș SA, SC Drumex SRL, SC Geologic Site SRL și SC Medinstal Proiectare Instalații Protecția Mediului SRL.
Valoarea contractului este de 68.366.775,17 lei fără TVA, iar durata de proiectare cu execuție lucrări este de 540 de zile de la emiterea Ordinului Administrativ de Începere. Potrivit contractului, 180 de zile reprezintă etapa I – de proiectare, verificare și obținerea a autorizației de construire, iar 360 de zile reprezintă etapa de execuție efectivă a lucrărilor.

 



Gabriel Zetea: Încercăm să facem în Maramureș o axă de transport de la nord la sud și de la est la vest
”Acesta este al treilea contract de reabilitare drumuri pe care-l semnăm în ultima perioadă și reprezintă o investiție importantă pentru Țara Lăpușului, în condițiile în care investițiile de acest fel au întârziat foarte mulți ani în județul nostru. Țara Lăpușului are nevoie de dezvoltare, iar acest lucru înseamnă, în primul rând, o infrastructură rutieră adecvată. În luna decembrie 2018 am semnat contractul de reabilitare a drumului județean care face legătura între Șomcuta Mare – Mireșu Mare și Remeți pe Someș, cu două săptămâni în urmă s-a semnat contractul de lucrări pentru Drumul Nordului, care va fi realizat prin finanțare europeană, iar acum semnăm proiectarea și execuția pentru un nou tronson de drum județean. Prin reabilitarea a cât mai multe tronsoane încercăm, practic, să facem o axă de transport de la nord la sud și de la est la vest în Maramureș, pentru a da șansa maramureșenilor să circule pe drumuri cât mai bune. Practic, în 25 de ani, din rețeaua de 800 de kilometri de drum județean, în Maramureș s-a reușit reabilitarea a doar 56 de km. Acum, prin PNLD 1 și 2, dar și prin POR vom avea 200 de kilometri de drum reabilitat, cu o valoarea totală de peste 100 de milioane de euro și trebuie să ne gândim ca aceste acțiuni ale administrației locale să fie continuate în mandatele următoare.” – a afirmat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea.
Reprezentantul firmei executante a dat asigurări asupra calității lucrărilor și a încadrării în termenele contractuale, iar directorul tehnic din cadrul Consiliului Județean Maramureș, Vasile Șpan a punctat câteva din caracteristicile tehnice ale investiției. Lungimea totală a drumului este de 27,426 km, cu două benzi de circulație. Vor fi efectuate lucrări de terasamente, amenajări ale stațiilor de autobuz, refaceri și consolidări acostamente, amenajări ale drumurilor laterale, amenajări și refaceri ale trotuarelor, reabilitarea a șase poduri cu lungimi de la 6 la 49 m, relocări de rețele de energie electrică, gaze naturale, apă, canalizare; 85 de podețe transversale, 65 de drumuri laterale și 598 de podețe și accese la proprietăți.
George Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș a precizat că atunci când a fost anunțat câștigătorul lucrării a cerut câteva recomandări despre constructor, iar informațiile primite au fost dintre cele mai bune. Vicepreședintele CJ a subliniat faptul că își dorește să creadă că această lucrare va fi una etalon pentru Maramureș, iar beneficiarii acestui drum vor fi extrem de mulțumiți la finalul execuției.
Prezenți la eveniment, primarii comunelor din Țara Lăpușului au afirmat că asemenea proiecte de infrastructură au menirea de a scoate din izolare această zonă, de a contribui la aducerea de investitori și la dezvoltarea turismului în zonă.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz